Crește regulat în cunoașterea adevărului!
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

Fiecare dintre noi dorește Binecuvântările Lui Dumnezeu, dar care este atitudinea noastră față de adevărul Lui Dumnezeu?

 

Crește regulat în cunoașterea Adevărului și cercetează-te în lumina Lui și trăiește potrivit cu El!

 

Unii dintre noi nu cresc duhovnicește, rămânând mai mult purtători de informații biblice, deoarece nu știu de ce au nevoie, nu-și cunosc dezavantajele, limitele, care este obstacolul, care îi împiedică cel mai mult pentru ca să crească din punct de vedere duhovnicește. Fie ca această cercetare de sine, în lumina Adevărului, să contribuie mai mult la zidirea credinței tale! Căci calitățile tale cele bune, potrivit cu Scriptura, îți vorbesc despre ce a făcut Dumnezeu pentru tine. Iar dezavantajele tale arată la aceea, că Dumnezeu trebuie să te mai crească duhovnicește.

 

Dacă de-a lungul unei zile, vei dedica măcar 20 de minute pe zi, pentru aceea, ca să citești Biblia, să cugeți asupra Scripturii, să-ți cercetezi viața în lumina ei, și să aplici aceste adevăruri, atunci aceasta îți va schimba viața și Îl va proslăvi pe Dumnezeu.

 

Ții minte 2 Timotei 3:16? „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.” Scriptura mustră și îndreaptă. Cuvântul nu dă doar cunoștință, adevăruri noi, dar de asemenea îți arată păcatul. El întotdeauna îți vorbește, când ai trecut granițele permise, pentru ca să-ți curățe viața de păcat. De asemenea îți mai vorbește cu privire la ce poți să te aștepți din partea Lui Dumnezeu, și în ce poți să te bizui pe El. Aceasta ne mângâie într-un chip minunat, în mod deosebit, atunci când te întâlnești cu împrejurări, prin care ți se pare că este imposibil să treci. De asemenea, Scriptura ne dă porunci și exemple, pe care am dori să le urmăm! Prieteni! ... măcar 20 de minute pe zi...

 

Fie ca Iisus Hristos „să se mute” în centrul vieții tale, și de acolo să influențeze fiecare domeniu din viața ta (familia, din punct de vedere social, viața intimă, serviciul etc.).

 

Vino astăzi la Cuvântul Lui Dumnezeu! Gustă-L și simte gustul dulce al Adevărului! „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmul 119:103) În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

 

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

 

„Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! (Psalmul 119:103)

 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/190257/creste-regulat-in-cunoasterea-adevarului