ULTIMA ŞANSĂ II
Autor: Rîpă Ioan
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

MÂNTUIREA

 

PRIORITATEA NUMĂRUL

 

UNU A FIECĂRUI OM

 

(Matei 6.33)

 

 

 

            OMULE, AICI SUNT! NU MĂ IGNORA, NU MĂ LĂSA,

 

                            IA-MĂ ŞI STRÂNGE-MĂ ÎN INIMA TA.

 

                            CĂ NU M-AI LUAT, VEI PLÂNGE-O DAT,

 

                            DAR N-AI SĂ PLÂNGI CĂ NU MAI LĂSAT:

 

 

 

CE ESTE MÂNTUIREA

 

Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să MÂNTUIESC lumea. Ioan 12:47; Iacov 2.12  

 

 

 

MÂNTUIREA, este legea Duhului Sfânt (Rom. 8.2), de viaţă dătător, adusă prin Domnul Hristos Iisus, care ne eliberează de puterile păcatului şi a morţii. Este un dar de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pentru oameni, un dar dat prin HARUL Său (2 Tim. 1.9) – adică milă nemeritată (Rom. 4.4-8) -, şi care NE ÎNVAŢĂ să o rupem cu păgânătatea (Tit 2.11-13) şi cu poftele lumeşti, şi să trăim cu cumpătare, dreptate şi evlavie.  

 

Însă CEL mai important lucru al acestei MÂNTUIRI, este salvarea de la chinurile veşnice, de la IAZUL CU FOC ŞI PUCIOASĂ a ceea ce este, cea mai preţioasă parte a omului, SUFLETUL (Marcu 8.36).

 

Oameni buni din România şi de pretutindeni, voi semenul meu, SALVAŢI-VĂ VIAŢA. MÂNTUIŢI-VĂ SUFLETUL. DE CE nu vreţi, să nu ajungeţi în chinuri veşnice?

 

NUMAI Biblia îţi va spune ADEVĂRUL. NUMAI Biblia îți va arata calea pe care ești, și tot Biblia, te poate scoate de pe calea cea rea pe care umbli si te va pune pe calea vieții adevărate (1Tim. 6.19). NUMAI Biblia prin EVANGHELIE, fiindcă EVANGHELIA este puterea lui Dumnezeu (Rom. 1.16) de a te scăpa de multe rele, dar mai ales, de chinurile veşnice. VENIŢI! VENIŢI! Căci în curând, UŞA HARULUI – MILEI - se va închide, atunci ai să vrei, dar va fi prea târziu. ASTĂZI, NU vă împietriţi inimile, VENIŢI, căci Domnul a plătit pentru voi preţul răscumpărării, a plătit El, şi pentru păcatele voastre şi pentru ale mele. Eu, L-am primit în inima şi viaţa mea, mi-a spălat păcatul şi mă duce spre veşnicia Lui minunată. M-a scăpat de chinurile veşnice spre care mergeam cu cei mulţi, conduşi de Satana – stăpânitorul acestei lumi -, ca o turmă de vite spre abator. VENIŢI! VENIŢI! NU refuzaţi chemarea, căci într-o zi veţi blestema amarnic, pe voi înşivă şi pe toţi aceea care v-au ţinut în rătăcire, pe calea minciunii, calea pierzării ( Matei 7.13). VENIŢI! ! VENIŢI. Domnul vrea să vă salveze de la chinurile veşnice. VENIŢI! NU amânați! !

 

Ştii tu cum vor fi chinurile veşnice? NU, nu ştii, de unde să ştii, cine să-ţi vorbească despre aceasta - fiindcă despre ce este mai important și mai prioritar în viața oamenilor, NU se vorbește, ADICĂ, despre mântuirea sufletului omului -, aceste lucruri nu le cunosc decât aceia cărora vrea Dumnezeu să le descopere!

 

Iată cum mi-a descoperit mie Dumnezeu, despre cum vor fi chinurile cele veşnice (Is. 65.13-15).

 

Domnul Iisus va învia pe toţi oamenii, - fiindcă aşa stă scris în Scriptură - dar unii vor învia pentru viaţă, iar unii vor învia pentru judecată (Ioan 5.21-29). Toţi oamenii vor fi înviaţi de Domnul Iisus, fiindcă Scriptura spune că, oamenii trebuie să fie judecaţi în trupuri (1 Petru 4.6), căci în trupuri au păcătuit. Trupurile înviate vor avea aceiași înfățișare cu care au murit ca să ne cunoaștem unii pe alții, dar vor fi nemuritoare, vor sta la judecată înaintea Domnului Iisus, după care, vor fi aruncaţi în focul iadului. Având trupuri nemuritoare, focul nu-i va putea distruge, dar chinurile veşnice vor consta în faptul că:  

 

-          Fiind în trup, îţi va fi foame, acolo NU este mâncare, ci doar foc.

 

-          Fiind în trup, îţi va fi sete, acolo NU este apă, ci doar pucioasă aprinsă.

 

-          Fiind în trup, îţi va fi somn, acolo NU ai unde pune capul, fiindcă este doar o imensă mare de foc clocotind.

 

-          În acestea vor consta chinurile veşnice. Acolo vrei să ajungi?

 

  Dumnezeu NU vrea lucrul acesta, fiindcă Dumnezeu ţi-a dat în dar viaţa prin Fiul Său, şi ţi-a pus înainte, calea vieţi şi calea moarții (Deut. 30.15-20; Ier. 21.8), TU alegi!

 

Oameni buni, care vreţi cu adevărat mântuirea, să ştiţi că ea NU se poate obţine DECÂT după nişte RÂNDUIELI stabilite STRICT de către Dumnezeu.

 

Prima regulă după care se poate intra pe calea mântuirii ne este arătată de Domnul Iisus în Evanghelia după Ioan 6.45, unde spune:

 

-          Să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu. Adică să ne hrănim cu Cuvintele vieții (F. A. 5.20), cu TOATĂ învăţătura Sfintelor Scripturi.

 

-          Să ne pocăim şi să credem în Evanghelie (Marcu 1.14).

 

-          Să strângem în fundul inimii (Ps. 40.8; Prov. 4.21) noastre învăţătura Tatălui şi numai astfel vom putea ajunge la Domnul Iisus, vom putea ajunge la mântuire.

 

Dacă vreţi cu adevărat mântuirea, atunci păziţi TOATĂ învăţătura (2 Ioan 9-10) adusă de Domnul Iisus de la Tatăl (Ioan 12.49). Căci, dacă mântuirea ar fi fost cu putinţă doar prin simpla pălăvrăgeală a unor cuvinte din Scripturi, aşa ca o placă zgâriată, atunci NU ar mai fi lăsat Domnul Dumnezeu, cele 27 de cărţi ale Noului Legământ - Noul Testament – Legea desăvârşită a slobozeniei (Iacov 1.25), a MĂNTUIRII.

 

Oameni buni, NU ignoraţi evenimentele – care se derulează întocmai cum a spus Domnul Iisus - din această lume şi nici pe acei oameni, care sunt puţini, şi vor să vă trezească la MÂNTUIRE.

 

Trăim vremuri de lepădare de credinţă (2 Tes. 2.3), vremuri din ce în ce mai tulburi, şi după aceasta trebuie să ne dăm seama că NE AFLĂM ÎNTR-UN MARE PERICOL, fiindcă acum, lupta pentru MÂNTUIRE, este PE VIAŢĂ şi PE MOARTE.

 

După cum evoluează evenimentele din această lume, cu războaie, greve, revoluţii, atentate teroriste, lupta pentru putere şi mărire, şi multe altele care se întâmplă pe acest Pământ, se pregăteşte tot mai grabnic întronarea Antihristului, iar după ce se va întrona acel fiu al pierzării (2 Tes. 2.3-4), vor mai fi patruzeci şi două de luni (Apoc. 11.2; 13.6), după care va veni Domnul Iisus.

 

Pentru a avea parte de MÂNTUIRE, trebuie ca de ASTĂZI înainte să ascultăm NUMAI de Domnul Iisus (Matei 3.17), aşa cum a poruncit Tatăl (Luca 9.35), şi să căutăm să împlinim TOT ce ne-a lăsat El scris (Ioan 12.47-50).

 

Să ne rugăm neîncetat cu plânset şi bocet şi cu strigăte MARI - aşa cum făcea şi Domnul (Ev. 5.7-8) - către Tatăl, Singurul care ne poate da MÂNTUIREA (Luca 18.26-27).

 

Mântuirea NU se poate găsi pe toate drumurile, sau cumpăra de la negustorii religioşi. NU! Aşa cum spune Domnul Iisus în Matei 6.33, MÂNTUIREA trebuie să fie PRIORITATEA nr. 1 a fiecărui om.

 

În orice ocazie, la orice întâlnire, NUMAI despre MÂNTUIRE trebuie discutat.

 

Să nu pălăvrăgim vorbării goale şi lumeşti, pentru că orişicine face aşa, Scriptura ne spune (2 Tim. 2.16) că va înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.

 

De aceea, aşa cum ne învaţă Scriptura (2 Cor. 10.5), orice gând să-l facem rob ascultării de Domnul Hristos.

 

-          Orice frământare, să fie legată de MÂNTUIRE.

 

-          Orice dorinţă, să fie legată de MÂNTUIRE.

 

-          NIMIC să nu lăsăm să fie în fiinţa noastră mai presus de MÂNTUIRE, mai presus de învăţătura Domnului Iisus (2 Ioan 9,10).

 

Privind prin prisma învăţăturii Domnului Iisus, starea de prin TOATE adunările chemate să fie sfinte, cu toate siglele pe care și le-au pus, de neo-protestante, este ÎNGROZITOR de ÎNFRICOŞĂTOARE, iar despre cele care își spun ei creștini, fiindcă așa le-a spus, , părintele, , este DEZASTRUASĂ.

 

Cât de puţini (Matei 7.14) sunt cei ce cunosc câte ceva despre mântuire! Ce dureros este!

 

În noaptea zilei de 11.12. 2009 pe la ceasul al zecelea, Domnul mi-a făcut cunoscut pe cine învaţă El (Ioan 6.45) despre mântuire.

 

NUMAI pe acei puţini (Matei 7.14), care NECLINTIŢI ascultă de El şi strâng cuvintele (Ioan 6.63; 15.7) Domnului în inima lor (Ps. 119.11) ca să NU păcătuiască.

 

Îndrăzniţi, daţi năvală (Matei 11.12), NU trataţi cu uşurinţă MÂNTUIREA sufletelor voastre. Fie-vă frică cu cutremur (Ef. 6.5; 2 Cor. 7.15) ca să nu pierdem acest minunat DAR de la Dumnezeu - MÂNTUIREA.

 

Să pierdem TOTUL de pe acest Pământ blestemat (Gen. 3.17), - căci oricum, NU iei NIMIC cu tine din truda ta de pe acest pământ - dar să NU pierdem MÂNTUIREA.

 

Oameni buni, TREZIŢIVĂ! PENTRU MÂNTUIRE, lupta este pe viaţă şi pe moarte cu stăpânitorii întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti (Ef. 6.12).

 

Satan are de partea lui a treia parte din îngerii cerului. Lui i s-a dat putere să înşele pe locuitorii Pământului (Apoc. 13.14) cu semne şi puteri mincinoase (2 Tes. 2.9-12). Satan are îngerii lui postaţi peste tot; are puşi căpetenii peste orice localitate (Daniel 10.20), peste orice casă şi pe urmele oricărui om. În aceste vremuri de lepădare de credinţă (2 Tes. 2.1-12), îngerii răi nu se mai ocupă toţi de cei din lume, pentru că pe aceia îi controlează mult mai uşor după ce le-a trasat făgaşul de a trăi în mod nelegiuit. De cei din lume se ocupă puţini dintre îngerii lui Satan, pentru că după ce le-a trasat drumul, ei merg acum uşor la pierzare. Dar lui Satan şi armatei lui, li s-a dat putere (Apoc. 13.14) să facă război cu Biserica, si să-i biruiască, dar, Cel îmbătrânit de zile, a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt (Daniel 7.22).

 

   Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaş, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă MÂNTUIESC. Isaia 46:4  

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/190358/ultima-sansa-ii