Simţul vieţii în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, este foarte subiectiv, personal şi practic. Deci dacă dorim să avem un ţel în privinţa vieţii, trebuie să acordăm atenţie acestui simţ al vieţii să să-l cunoaştem bine. Toţi cei care au experienţa vieţii cunosc relaţia profundă care există între simţul vieţii şi experienţa vieţii. Prin urmare, dacă vrem sa analizăm cunoasterea vieţii trebuie sa analizăm simţul vieţii.
Deşi Biblia nu menţionează în mod explicit simţul vieţii, de fapt vorbeşte despre acest subiect. Romani 8.6 spune: 'Căci mintea cărnii este moartea, dar mintea Duhului este viaţă şi pace. ' Acest verset ne vorbeşte foarte clar despre simţul vieţii căci pacea menţionată aici ţine în mod clar de conştientizare. Această pace nu se referă la împrejurările exterioare ci la starea lăuntrică; deci cu siguranţă ţine de simţământ. Din moment ce pacea menţionată aici ţine de simţământ, moartea şi viaţa menţionate aici ţin de asemeni de simţământ.
Simţul morţii ne face să simţim elementul morţii. Elementele morţii sunt slăbiciunea, goliciunea, depresia, întunericul, durerea. Moartea include cel puţin aceste cinci elemente iar suma totală a lor e în general echivalentă cu moartea. Moartea îi face pe oameni să devină slabi iar când oamenii devin extrem de slabi, ei mor. Moartea face oamenii să fie goi deoarece moartea pune capăt oricărui lucru. Moartea face pe oameni să fie deprimaţi, întunecaţi, mâhniţi, tăcuţi; moartea îi întunecă pe oameni iar cei aflaţi în întunericul cel mai profund sunt cei ce au intrat în moarte. Moartea face pe oameni să sufere durere; cea mai mare durere o suferă când au intart în moarte. Toate astea sunt elementele morţii prin urmare când simţim toate acestea, noi simţim moartea.
Aceste simţuri ale morţii sunt rezultatele faptului că noi acordăm atenţie cărnii. De fiacare dată când acordăm atenţie cărnii, imediat vom avea aceste simţăminte ale morţii. De exemplu dacă în după amiaza zilei Domnului tu acorzi puţină atenţie cărnii când vei veni la întâlnirea de la frângerea pâinii seara te vei simţi slab înăuntru şi incapabil de a te ridica. În acelaşi timp te vei simţi gol, deprimat şi probabil întunecat şi îndurerat. Toate acestea sunt simţămintele morţii. Uneori pe unul îl simti mai mult decât pe celălalt alteori le simţi pe toate în mod egal. Oricum, noi simţim moartea pentru că acordăm atenţie cărnii.
Simţul vieţii este total opus simţului morţii. Simţul vieţii ne face să ne simţim puternici şi satisfăcuţi, vioi şi confortabili; deoarece simţul vieţii ne face să ne simţim puternici ne face să avem şi simţământul păcii, adică să ne simţim bine şi în largul nostru.
Ar trebui să vedem faptul că toate lucrurile menţionate în Romani 8.6 sunt în contrast cu celelalte. Carnea este în contrast cu duhul iar moartea este în contrast cu viaţa şi pacea. Prin urmare moartea include nu doar slăbiciunea, goliciunea, depresia, întunericul ci include şi durerea. Toate sunt în contrast cu viaţa iar durerea este în contrast cu pacea. Simţum morţii se datorează faptului că noi acordăm atenţie cârnii în timp ce simţul vieţii şi păcii se datorează faptului ca noi acordăm atenţie duhului. Când trăim în duh, urmăm duhul şi acordăm atenţie duhului; ne simţim puternici, satisfăcuţi înăuntru; în acelaşi timp ne simţim vioi, confortabili, în largul nostru. De exemplu, dacă Duhul Sfânt îţi dă un simţământ iar tu îi acorzi atenţie şi îl asculţi, atunci tu te vei simţi puternic şi satisfăcut înlăuntrul tău; Astfel vei avea simţământul vieţii şi păcii deorece acorzi atenţie duhului.
Motivul pentru care Romani 8.6 menţionează simţul vieţii este acela ca înainte a menţionat trei lucruri: DUHUL, VIAŢA SI LEGEA VIEŢII. Duhul este în noi şi devine un singur duh cu duhul nostru; viaţa este inclusă în Duh ca şi conţinut al Duhului iar legea este abilitatea şi funcţia naturală a vieţii. Acestea trei unite împreună devin legea Duhului vieţii care răspunde în noi de toate lucrurile vieţii dându-ne un anumit simţ oricând si oriunde. De fiecare dată când acordăm atenţie duhului şi acţionăm şi trăim conform duhului această lege ne dă simţământul vieţii şi al păcii. A simţi viaţa înseamnă a ne simţi puternci, vioi, satisfăcuţi. A simţi pacea înseamnă a ne simţi în largul nostru, a ne simţi natural şi bine. Când acordăm atenţie cărnii şi acţionăm şi trăim potrivit cu această lege vom avea simţul morţii adică ne vom simţi slabi, goi, deprimaţi, îndureraţi.
Prin urmare tot ce spune în Romani 8.6 ţine de conştienţă iar această conştienţă ne e dată de legea Duhului vieţii. Din moment ce legea Duhului vieţii aparţine vieţii, conştienţa pe care o da ea aparţine de asemeni vieţii. Prin urmare din moment ce conştienţa menţionată în Romani 8.6 ne e dată de această lege, rezultă că ea aparţine simţului vieţii.
Un alt pasaj din Scriptura care face referire la simţul vieţii este Efeseni 4.19 care spune că neamurile 'şi-au pierdut orice simţământ, s-au dat pe ei înşişi desfrâului pentru a lucra cu lăcomie orice fel de necurăţie. ' Acest verset ne spune că motivul pentru care oamenii din lume comit păcate şi înfăptuiesc lucruri rele, înseamnă că deja şi-au pierdut simţămintele dinlăuntru. Atunci când un om păcătuieşte şi face lucruri rele nu putem spune că nu are nici un simţământ dar cel puţin putem spune că a lăsat deoparte simţămintele. Dacă cineva nu-şi lasă la o parte simţămintele, dacă e limitat de simţămintele lăuntrice, credeţi că mai poate comite păcat şi să înfăptuiască lucruri rele? Toţi cei ce păcătuiesc au lăsat deoparte simţămintele. Atunci când cineva minte, înşeală, fură, jefuieşte sau orice alte fapte rele el trebuie să-şi lase la o parte simţămintele. Cu cât cineva comite multe păcate şi înfăptuieşte multe lucruri rele cu atât trebuie să lase deoparte conştienţa lăuntrică. Deci un om plin de răutate e lipsit de simţăminte în timp ce un om bun şi amabil e bogat în simţăminte.
Acum, al cui simţ lăuntric e mai puternic, al creştinului sau al păgânului? Dacă îi comparăm pe creştini cu necredincioşii a cui conştienţă e mai puternică a noastră sau a lor? Trebuie să răspundem că simţămintele noastre sunt mai puternice deoarece pe lângă simţămintele pe care le au ei noi avem simţămintele vieţii dinlăuntrul nostru pe care ei nu le au... . Deci dacă noi păcătuim acesta e un semn al faptului că ne-am lăsat deoparte simţămintele aşa cum fac păgânii. De aceea Scriptura ne imploră să îngrijim de simţul lăuntric al vieţii; să nu fim ca necredincioşii care şi-au aruncat la o parte toate simţămintele; să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou; acest om nou aparţine vieţii în Duhul.
Aproape toate epistolele apostolilor conţin cuvinte de binecuvântare şi de salut în care sunt menţionate harul şi pacea. Harul lui Dumnezeu câştigat de către noi iar pacea e simţământul de a-L fi câştigat pe Dumnezeu. Dumnezeu câştigat de către noi pentru a deveni viaţa noastră şi pe care noi Îl savurăm este har. Acest har din noi rezultă în pace; ne face să avem un simţământ plin de pace înlăuntrul nostru. E imposibil ca o persoană care-L experimentează pe Dumnezeu, savurează viaţa lui Dumnezeu şi gustă puterea vieţii lui Dumnezeu în fiecare zi să nu aibă pace înlăuntrul său. Deci dacă nu avem pace aceasta dovedeşte că ducem lipsă de har, că ducem lipsă de Dumnezeu. Din moment ce nu L-am câştigat suficient pe Dumnezeu înlăuntru nostru, nouă ne lipseşte pacea lăuntrică; pacea lăuntrică ţine de conştientizare. Atunci când apostolii doreau ca oamenii să aibe pace însemna că ei doreau ca oamenii să aibe pacea simţului lăuntric sau pacea lăuntrică. Simţul lăuntric al păcii e simţul vieţii. Prin urmare, atunci când ei îşi exprimau dorinţa ca oamenii să aiba înlăuntrul lor simţământul păcii, ei doreau ca oamenii să acorde atenţie simţului lăuntric al vieţii.