Ești important
Autor: Samy Lupu
Album: Selectii
Categorie: Diverse
Ești important
autor: Samy Lupu
Poți fi o bucurie pentru alții,
Dar tu alegi să fii un cerșetor.
Ți-ai îngropat de mult poate talanții
Și stai, privești, aștepți un ajutor.
Vii la-nchinare, dar cu mâna goală,
Aștepți mereu ca alții să aducă.
Dorești să fii slujit; a câta oară?
Nu vrei să faci nici cea mai mică slujbă.
Poate ești bun pentru încurajare,
O vorbă bună, un cuvânt frumos.
Poți ridica pe cel ce-n încercare
Stă prăbușit, poți fi chiar de folos.
Poți fi-n ascuns un stâlp al rugăciunii,
Să-i pomenești pe cei ce-s în necaz.
Acei ce sunt în mijlocul furtunii,
De tine au nevoie poate azi.
Ridică-te, dezgroapă iar talantul
Și fă ce Domnul ți-a încredințat.
Ce poți tu face, nu va face altul
Ești unic, ești iubit, ești important!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/190663/esti-important