PELERINUL

Se-ndreaptă pelerinul
spre Ţara de lumină
Invită şi pe alţii
să lase tot, să vină
Să lase obiceiuri
ce-i ţin încorsetaţi
În traiul fără ţintă
de Cer îndepărtaţi.

Pe cale pelerinul
mai cade câteodată
Dar se ridică iar
şi cursa-i reluată
Aşa e pe Pământ
sunt piedici la tot pasul
Se luptă cu-ndârjire
să-nvingă şi impasul...

Se luptă cu ispita
cu demonii turbaţi
Ce vor să-l deruteze
să-l rupă dintre fraţi
Cu el este credinţa
ce zilnic îl păzeşte
De murdăria lumii
de cel ce prigoneşte...

Cu el este Cuvântul
ce-i luminează drumul
Să poate să aleagă
mereu numai parfumul
Să poată să respingă
şi pleava şi cenuşa
Să poată să distingă
pe Cel ce este Uşa.

În mijlocul furtunii
el nu se înspăimântă
Cu Duhul mângâierii
mereu pe cale cântă
Primeşte întărire
de la slăvitul Tată
Pe care Îl slujeşte
c-o dragoste-nfocată.

Potrivnicul cu scheme
încearcă să-l convingă
Că nu-i nimic Dincolo
apoi să îl învingă
"’Napoia mea Satano!"
îi spune pelerinul
"Te du la ceata ta
să-ţi verşi în iad veninul"

Capcane sunt destule
momeli şi labirinturi
Dar starea rugăciunii
îi dă mereu avânturi
Să iasă la lumină
să iasă din strâmtoare
Să nu oprească mersul
spre viaţa viitoare.

Se-ndreaptă pelerinul
spre locul cel de Sus
C-aici în lumea humei
au toate un apus
Elanul este proaspăt
în zorii dimineţii
Şi merge cu-ndrăzneală
spre Ţara Frumuseţii.

gc/Martie, 2006