„Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei... ” (1 Împărați 11:4)
Crezi că după 10 ani, 20 de ani, 30 de ani de viață creștină te-ai schimbat foarte tare, în comparație cu cine erai, înainte ca să vii la Hristos? Acum vezi neatenția ta cu privire la râvna ta inițială, și privești cu părere de rău la tineri, care atât de puțin cunosc despre calea spre cer, despre care cunoști foarte mult. Ei au atât de puțină putere, în timp ce tu ai suficient de multă putere. Ei atât de puțin cunosc despre atacurile diavolului, de la care atât de bine te-ai apărat.
Dragă frate, soră, te-ai felicitat că ai creștere duhovnicească? Fii sigur(ă): dacă ne vom mândri cu succesul, pe care l-am obținut, atunci suntem foarte aproape de aceea, ca să ne punem încrederea în noi înșine, ca să ne bizuim pe firea pământească, ca în inima noastră să pătrundă aroganță dăunătoare. Oare puterea ta vine dintr-o altă sursă, ci nu din sursa, în care într-adevăr o putem găsi: dar anume în Hristos? Oare ești mai înțelept (înțeleaptă) decât ai fost, sau ai găsit un alt adevăr, în afară de acela, că Hristos S-a făcut pentru noi înțelepciune, și ne-a descoperit-o?
Oare într-adevăr crezi că experiența de 20 de ani ți-a schimbat firea ta stricată, că acum ești liber de pasiuni, că poftele păcătoase nu sunt atât de puternice, precum au fost în trecut, că acum nu mai trebuie să veghezi, mai mult nu mai trebuie să te bizui doar pe jertfa Lui Hristos și pe lucrarea Duhului Său? Oare într-adevăr crezi așa?
„Cine crede că stă pe picioare, să ia seama să nu cadă!”
Am auzit că în apropiere de vârful muntelui, cad mai mulți cai, decât în orice alt loc; și eu știu, că la sfârșitul vieții cad mai mulți creștini, decât în orice altă vreme.
Faptele rele despre care vorbește Vechiul și Noul Testament, au fost făcute nu de oameni tineri, atunci când au avut o pasiune foarte puternică, ci de bărbați în vârstă și de vârstă medie. Lot nu a fost un băiat, când a plecat la Sodoma. David nu a fost tânăr, când a păcătuit cu Bat-Șeba. Petru n-a fost un copil, când s-a lepădat de Domnul Iisus. Eu nu disprețuiesc experiența creștinului, dar când această experiență e ridicată la nivel de Dumnezeu, atunci doresc s-o distrug pe deplin.
Charles Spurgeon
Îți mulțumesc Doamne, pentru avertizare! Păzește-mă de gândirea că sunt superduhovnicesc; de încrederea în sine; ajută-mă să nu mă sprijin pe experiența proprie, ci să mă bizui pe Tine; păzește-mă de gândul că pot să-mi permit anumite păcate, și aceasta nu mă va costa ceva! Nu o singură dată au căzut cetăți, pentru că protectorii lor au crezut că ele nu pot fi cucerite. De aceea, Doamne, ajută-mă să țin minte, că fiecare care crede că stă tare în Hristos, și care se folosește de libertatea pe care o are, ca să păcătuiască, și crede că nu va fi pedepsit, se înșeală amarnic, și poate să suporte consecințe fatale! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.
Traducere: Repalov Veaceslav
Autorul rugăciunii: Igor Opinca
„Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12)