Mă cunoaște Tatăl meu!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ce bine e cu Dumnezeu!
Categorie: Zidire spirituala
Mă cunoaște Tatăl meu!
Mă cunoaște Tatăl meu,
Îmi cunoaște slăbiciunea.
El vede totul mereu,
El Îmi vede amărăciunea.
Vede cât de mult regret,
Că nu pot să fiu mai tare.
Știe cât Îl rog și aștept
Mila Lui să fie mare.
Domnul meu mă știe bine,
Vede neputința mea,
Știe că cel rău mult ține
Să îmi fure inima.
Dar eu nu pot să-L trădez
Pe Acel ce S-a jertfit.
Doar în El e al meu crez,
Doar în El, căci m-a iubit.
Crucea Lui a fost prea grea,
Căci El n-a fost vinovat.
Acum știu că Domnul vrea
Din foc, ca să fiu salvat.
Nopțile mi le petrec
În rugă și în căință,
Căci la ceruri vreau să trec
Și să capăt biruință.
Când ceasul meu va sosi,
Cu Isus vreau să mă duc.
Viață vreau, orice ar fii,
La tronul Lui să ajung.
În El cred și nu-L mai las,
E al meu Mântuitor.
Îl slăvesc cu al meu glas
Pe cel sfânt, bun Salvator.
Amin
Câmpia Turzii, 7 august 2019
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/190882/ma-cunoaste-tatal-meu