Apostolul Pavel s-a rugat Domnului: „Doamne, eliberează-mă de acest țepuș în carne!” Dar Domnul i-a răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns... ” (2 Corinteni 12:8-9) Dumnezeu i-a răspuns slujitorului Său: „Pavel, va trebui să trăiești cu acest țepuș. Dar în timpul celor mai dificile suferințe, îți voi da suficient har, pentru ca să înduri toate acestea. Am resurse de har nelimitate pentru tine!”
Domnul dorește, ca să știm, că Harul Lui este mai puternic, decât orice eliberare, pe care o poate aduce în împrejurările noastre.
De ce? Pentru că harul Său conține descoperirea deplină cu privire la Cine este El! Vorbind mai simplu, harul Lui Dumnezeu – Iisus Hristos, care Se manifestă în sfințenia Sa, cu o inimă blândă și plină de îndurare.
Tatăl nostru Ceresc vede toate suferințele noastre, foarte detaliat le vede. Și El ne dă făgăduințele Lui cele minunate:
„Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.” (Psalmul 37:39);
'căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?”' (Evrei 13:5-6);
“Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc. Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! ... Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.”
(Isaia 41:10-13,17)
Vei putea trece peste orice situație, criză, sau problemă – prin harul Domnului Iisus Hristos. Nu importă ce te va întâlni în viață, El are mai mult har decât este suficient, pentru tine, și are mângâieri din partea Duhului Sfânt, special pentru tine! Amin!
Dragă Dumnezeu! Te slăvesc pentru harul Tău, care este suficient pentru mine, în slăbiciunile mele! N-am trebuință să cer de la Tine, ca să-mi dai suficient har. Deja mi-ai dat suficient har. Te slăvesc, chiar dacă n-ai depărtat de la mine, ceea ce mă întristează, ceea ce-am cerut să depărtezi, totuși Tu îmi dai tot de ce am nevoie cel mai mult – puterea Ta, ca să trec peste orice situație, criză sau problemă! Iar dacă încrederea în puterea Ta și în harul, care mă întărește, este mai bună pentru mine, decât eliberarea de încercări, și de suferințe, atunci mă smeresc sub mâna Ta cea grijulie și primesc voia Ta pentru mine! În numele Lui Iisus Hristos, amin.
Traducere: Repalov Veaceslav
Autorul rugăciunii: Igor Opinca
Domnul mi-a zis: „... puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)