La multele-ntrebări eu n-am găsit răspunsuri,
Chiar mintea-mi se frământă la modul regulat,
Dar nu mă opresc blocat în crunta deznădejde,
Ci încă merg 'nainte, încet, încurajat.

Mi-a spus că pot păși pe ape învolburate,
Și chiar că pot străbate pustiuri de-ndoieli,
Crezând că nu-s lăsat să cad sub grea povară,
Ci-ntotdeauna acolo sub ea a fost și El.

Săgeți mă țintuiesc cu gând de neputință
Să-mi curme viitorul, nădejdea din etern,
Dar scut mi-a fost mereu, mi-a dăruit credință
Și mâini ca să le nalț, genunchi ca să-i proștern.

Nu-mi pasă de un mâine nesigur, imprecis,
Nu-mi pasă de contrastul iubirii răspândit,
Eu nu trăiesc iluzii, pășesc doar hotărât,
Știind că El rămâne cu noi pân la sfârșit.