PROROCII LUI AHAB
-prorocii mincinoși-

Se-ntâmpla cândva odată
că-n Samaria venise,
Iosafat și-ntregul Iuda,
la Ahab, cum îi promise...
și voind să știe siguri
dacă au să izbândească,
au chemat pe toți prorocii-n
fața lor să prorocească...

Și-au venit în număr mare,
mulți cu darul prorociei,
de ziceai că-i o trezire
pe întinsurile gliei,
și vorbeau cu toți aievea
lingușind pe față omul:
“mergeți fraților la luptă,
căci așa vorbește Domnul”.

Și la prima-nfățișare
n-ai fi zis ca e minciună,
când vedeai cum toți prorocii
în același glas se-adună;
mai ales cum Zedechia
prorocea leit, credibil,
căci, ce-i drept, o prorocie,
s-o falsifici... e posibil.

Însă Iosafat, cel sincer
și cu inima curată,
nu credea aceste lucruri
ci le-a cercetat de-ndată
și-a-ntrebat de mai e vreunul
ce-i prooroc... “să vină-ncoace”
și i-au zis că este Mica,
“dar de Mica nu ne place”.

Și s-a dus atunci solia
pe proroc să-l ia cu sine,
obligându-l și spunându-i
"să ne prorocești de bine!";
căci așa mai sunt și astăzi
unii ce se conformează,
cât să spună, ce să spună,
cum să zică când lucrează...

Însă Mica, suflet sincer
ce stătea în rugăciune
le-a promis că le va zice
doar ce Domnul îi va spune
și așa s-a dus la gloata
de proroci, cum îl chemase
prorocind atât ce Domnul
dinainte-l anunțase... .
Și stăteau atunci în vale
unul contra patru sute,
care toți ziceau că Domnul
e cu ei ca să-i ajute...
cum și astăzi mulți se-arată
purtători de prorocie;
însă câți au de la Domnul,
numai Dumnezeu îi știe...

Cum a fost atunci... și-acuma,
oamenii la fel lucrează
sunt convinși că sunt cu Domnul
și așa înaintează,
nebăgând nicicum de seamă
că nu Domnul le vorbește,
ci ne spun imaginații,
și ce mintea le zorește...

Dragii mei creștini, acuma
nu vorbesc spre-mpotrivire,
ci voiesc să stăm de strajă
și să creștem în sfințire,
căci e vai și-amar de-acela
ce cuvântu-și însușește,
ce vorbește de la Domnul,
dacă Domnul nu vorbește.

Mulți sunt ce-i ce-s plini de râvnă
după-a lor închipuire
și-s convinși de ei... și de-alții
că au dar de prorocire
și măcar că-s multe fapte
ce trădează-a lor spoială,
nu se-opresc, ci merg nainte
cu avânt și îndrăzneală.

Alții au imaginații
ce le socotesc vedenii,
sub un val de sentimente
și impresii sumedenii;
chiar și felul de-a le spune
dovedesc a lor neștire;
cred că vad... dar nu sunt siguri,
li se pare doar din fire...

Însă cei ce-s autentici
știu curat să se exprime;
ei aud perfect cuvântul
ca prorocii din vechime;
nu-și imaginează vorbe
cum că cineva vorbește,
ci aud ce spune Domnul
și ce El le poruncește...

Și e plină adunarea
de proroci ce-s plini de sine,
care dacă le ești prieten
îți vor prorocii de bine;
însă dacă nu, nici nu ști
cum deodată te vorbește,
chiar sub forma prorociei
-de la Domnul- te înnegrește...

Și adesea se formează
chiar politică-ntre frații
ce invocă prorocia
pentru-a da unii în alții;
unii își aleg lucrarea
ce-i înalță, bunăoară;
alții-n baza prorociei,
se mărită și se-nsoară.

Și măcar c-aceste lucruri
vrednice sunt de-osândire,
totuși încă-s acceptate
de acei ce-s în neștire
și de spui ceva vreodată
ești lovit la fel ca Mica,
te opresc din orice vorbă
ca să nu mai spui nimica.

Sunt victimizați adesea
tocmai oamenii minciunii
cei cu prorocii deșarte
promotorii-nșelăciunii;
iar acei cu adevărul
ce-l vorbesc și-l spun pe față
sunt priviți ca răzvrătiții
ce ne dau o rea povață.

Oh, ce multă amăgire
azi pe oamenii îi umbrește,
zic: “Așa vorbește Domnul”,
însă Domnul nu vorbește...
și în toate-aceste lucruri
se văd roluri principale,
cum că ei sunt cei cu Duhul
ce ne-arată a vieții cale.

“Am necaz pe toti prorocii”,
spunea Domnul în vechime,
“pe acei ce-și spun cuvântul
si vă zic că-i de la Mine;
pe acel ce se pripește
să vorbească sus și tare,
fără să-Mi audă glasul
și-n urechi, a Mea dictare”... .

Vai va fi cândva de-aceia
ce se joacă cu păcatul
ce se cred trimiși de Domnu`
-ncredințați unul de altul,
ce trăiesc o aventură
-n marea lor închipuire,
vorbind lucruri de la sine
sub aspect de prorocire...

Și Scriptura ne învață
cum să cercetăm lucrarea;
după roadă și-mplinire,
să avem încredințarea...
dacă glasul prorociei
de la sine se-mplinește,
nu cum face-acel ce minte
când tot el le potrivește.

Dar mai sunt și alte cazuri
când de vină este omul
care nu primește glasul
chiar dacă e de la Domnul,
căci Ahab așa făcuse,
el voia doar mângâiere,
doar zidire, sfătuire,
după buna lui placere.

Și la fel ca el sunt și-alții
care nu primesc mustrarea,
zic că nu Domnul vorbește
și că nu-i așa lucrarea,
însă cel ce prorocește
-așteaptă liniștit ca Mica,
împlinirea prorociei
n-o forțează cu nimica.
*
Oh, Isuse, vino, astăzi,
scapă-ne de-a lor răzbire;
de prorocii-înșelăciunii
ce ne duc în rătăcire
și prin harul Tău cel mare
dă-ne-un duh de-nțelepciune
să-i discernem pe aceia
care sunt trimiși de Tine.