A fost un timp al încercării în viața ta,
Și tot ce-ai construit până atunci ți se părea
Că se destramă, iar gândul că tu ești uitat
Ți-a încolțit în suflet, și tot crescând te-a darâmat.

Erai zdrobit, cu sufletul împovărat
Lumina-n bezna vieții tale ai căutat,
Un far doreai să-ți lumineze drumul
Și-o pace sfântă să-ți cuprindă gândul.

Pe marea inimii furtuna s-a stârnit
Și valul incercării lovea necontenit
În larg erai doar tu, spre cine să privești?
Putea-vei oare, singur spre mal, ca să vâslești?

Ceva-nlăuntrul tău spunea: „Tu să fii tare!
Necazul tău de-acum nu e prea mare.”
Doar să mă chemi si să te-ncrezi în Mine,
Și barca ți-o voi duce din nou pe valuri line.

Și totuși, ai crezut că singur poți răzbate
Prin forțe proprii tu te-ai luptat cu toate
Dar în zadar, părea că te-adâncești mai tare
Și-n haosul din jur tu nu gaseai salvare.

Acum sosise clipa, când tu în disperare
Ți-ai amintit de Domnul, de barca de salvare.
Și cu puteri slăbite ai spus atât doar: ”Tată!”
Știind că într-o clipa, cerul o să-l răzbată.

A fost o ruga scurtă, a inimii strigare
Ce-a izvorât atunci cu așa mare ardoare
Dintr-un adânc de inimă atât de întristată
Dar El n-a zăbovit și ți-a răspuns îndată.

“Eu sunt aici cu tine, te port prin orice val,
Pe braț de Tată iubitor, până ajungi la mal.
Și-n sufletul trudit speranță îți sădesc
Iar inimii-ntristate, iubire-i dăruiesc.”

Acum tu mergi cântând, chiar de furtuna-i mare
Atunci când urci pe munte sau ești în larg, pe mare,
Căci ți-am sădit în suflet, speranță, pace, har divin
Ți-am luminat viața, căci Eu sunt FAR DIVIN.