Marcu 6:5 "N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat."
Unii își imaginează că Duhul Sfânt nu mai lucrează azi ca în vechime, cu alte cuvinte ar fi mai puțin activ ca odinioară, ca și cum ar fi obosit, ca și cum... . . s-ar putea pensiona. Dar cea mai mare minune pe care o face sub ochii noștri Duhul lui Isus este nașterea din nou a unor contemporani ai noștri, regenerarea completă a vieții lor, urmată deseori de alte minuni poate mai vădite în lumea fizică, dar nu mai mari în plan spiritual. Și minunea regenerării am trăit-o fiecare dintre noi care ne numim creștini născuți din nou. Și răspunsuri miraculoase la rugăciune am primit majoritatea dintre noi.
Cred că și astăzi, creștinii care nu cred în vindecări divine, trezesc aceeași reacție în Domnul Isus, precum e scris: „Marcu 6:6 "Şi se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele de primprejur şi învăţa pe norod."
În alte situații, Isus a părut uimit și a exclamat în Matei 15:28 "Atunci, Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta! Facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela." Cât despre sutaș, Isus chiar l-a lăudat în public pentru credința lui: Luca 7:9 "Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaş, S-a întors spre norodul care mergea după El şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare. ”"
Noi nu credem că L-am putea surprinde pe Domnul cu ceva. De faprt, ne spunem noi: „Darul și puterea credinței tot de la Dumnezeu sunt”. Așa este, dar decizia de a ne sprijini pe Domnul în orice circumstanță, de a ne încrede în El, este a noastră. Domnul Isus nu ne va forța, nici nu ne va vindeca divin împotriva voinței noastre. Pe bolnavi îi întreba: „Vrei să te faci sănătos?”
De curând, mi s-au mărturisit vindecări divine: o prietenă din Oradea, vindecată de Domnul de Poliartrită reumatoidă(boală considerată incurabilă medical, doar tratabilă) și două surori scumpe, dintre care una e medic, mărturisesc supraviețuiri de ani de zile, după ce li s-a spus că neoplazia de care sufereau era în stadiul de metastaze și chiar inoperabilă. Cea care e medic și se zidește sufletește într-o biserică de creștini după Evanghelie era o „muncoolică”: medic la UPU, mai muncea în plus și alături de mama ei, care se ocupa de flori, și nu se ducea niciodată în vreun concediu, ba chiar muncea adesea și duminica. Când a căzut din picioare la servici, nu s-a mirat nimeni. O ambulanță a dus-o în aceeași zi la Fundeni, în București. Avea neoplasm inoperabil, în stadiul de metastazare osoasă și i s-a mai dat o lună de trăit. Au trecut 31 de luni și surioara mea medic este tot în viață și se simte din ce în ce mai bine... . neoperată. Dar nu mai lucrează decât 3 ore pe zi, de luni până vineri, căci oricum, nu este nici mămică, nici soție, la 53 de ani, iar pentru ea și mama ei avea strâns mai mult decât suficient. Cealaltă soră supraviețuiește de 4 ani unui cancer mamar (de sân), tot după ce primise, din generozitatea medicilor, cam... 2 luni. Dar Domnul ne dă zilele și ni le poate și lungi, după dorința Lui.
Deci, din ce categorie dorim să facem parte? Dintre cei care-L uimesc pe Isus prin credința lor sau dintre cei care Îl fac să Se mire de neccredința lor?