Bucuria mântuirii
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Laudă și închinare
Bucuria este-un dar primit de la Duhul sfânt,
Să ne bucurăm în Domnul cât trăim pe-acest pământ,
Bucuroşi să fim tot timpul căci Isus ne-a mântuit,
A plătit în locul nostru pentru că mult ne-a iubit.

Bucuria mântuirii să se vadă-n noi oricând,
Faţa să ne radieze, să fim plini de Duhul sfânt.
Să se vadă-n jurul nostru că suntem răscumpăraţi,
Prin Isus şi Jertfa-i sfântă suntem binecuvântaţi.

Bucuroşi, cu laude sfinte să venim la casa Lui,
Lăudându-l cu bucurie cât e timpul harului,
Încă este har, se poate să lucrăm în via Sa,
Căci curând veni-va vremea când harul se va lua.

Să-i slujim cu bucurie căci ne-a binecuvântat,
Şi în dulce părtăşie să fim cu El ne-ncetat.
Bucuria mântuirii în inimă s-o avem,
Şi în fiecare zi doar în El să ne-ncredem.

Dă-ne Doamne bucurie, bucurie-n Duhul sfânt,
Şi în dulce armonie să trăim pe-acest pământ.
Tu eşti bucuria noastră, slavă Ţie te iubim,
Ne-nchinăm cu mulţumire, Numele Tău îl slăvim.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/191647/bucuria-mantuirii