Diverse popoare aveau diverse păreri, sau uneori contradictorii cu privire la frumusețe.
De exemplu, chinezii socoteau, că femeia frumoasă, trebuia să aibă un picior foarte mic, și pieptul trebuia să aibă mărimea zero. De aceea, pentru aceasta, încă din copilărie, fetițelor, foarte strâns le bandajau picioarele. Ca rezultat, picioarele nu se dezvoltau până la capăt și femeilor le era greu să meargă pe așa picioare, care erau urâte, din punct de vedere contemporan. În afară de aceasta, fetițelor, deja la vârsta de 10-14 ani, le bandajau sânul cu un bandaj de pânză, sau foloseau o vestă specială, sau un corsaj. Dezvoltarea glandelor mamare se oprea, brusc se limita mobilitatea toracelor și se limita hrănirea organismului cu oxigen. De obicei, aceasta aducea pagube sănătății femeii, dar în schimb arăta „atractivă,” iar aceasta contribuia la aceea, că bărbații îi atrăgeau atenția, și avea ocazia să se căsătorească.
Kushan, care au trăit în antichitate, în Asia Centrală, într-un mod artificial, făceau în așa fel, încât capul copiilor lor, să devină mai alungit, și ca să fie în formă de ou. Pentru aceasta, ei strângeau strâns capurile pruncilor cu bandaje speciale. Ritualul pentru deformarea capului, a fost răspândit în Albania Caucaziană în secolele I-VII, și se atribuie triburilor hunni. Frumusețea naturală a omului, părea pentru popoarele vechi foarte banală. Ei doreau ceva nou, neobișnuit, care era în conformitate cu imaginația lor primitivă.
Unele triburi africane, artificial alungesc gâtul fetițelor, îmbrăcând pe el, multe inele metalice. Se socoate, că la o mireasă frumoasă, gâtul trebuie să fie de două ori mai lung decât la o mireasă simplă. Aceste inele nu se scot până în ziua morții femeii, căci dacă le va scoate, atunci „gâtul subțire” poate să se rupă.
Nefertiti a fost pentru egipteni nu doar întruparea frumuseții pământești, dar de asemenea întruparea frumuseții cerești. Sculpturile reginei, o prezintă ca pe o femeie cu un trup frumos și proporțional, cu picioare lungi, și cu sânii mici.
Frumusețea și armonia, grecii din antichitate o căutau într-un trup puternic și atletic, care se dezvolta în urma exercițiilor fizice (sport).
Acestea sunt doar câteva prezentări a frumuseții la diverse popoare și în diverse culturi. Dar ce spune Biblia despre frumusețe?
Frumusețea exterioară fără cea interioară o umilește pe femeie.
„Femeia frumoasă (plăcută) şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc.” (Proverbe 11:22)
Dacă femeia n-are minte, atunci frumusețea nu-i va aduce vreun folos. La așa o femeie, frumusețea nu-i aduce respect, ci rușine.
„Precum nu este potrivit, ca inelul să fie în nasul porcului, tot așa, nu este potrivit ca femeia frumoasă să n-aibă minte” (John F. MacArthur)
2. Frumusețea interioară aduce mai multe laude, decât cea exterioară
„Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” (Proverbe 31:30)
Mai de preț decât mărgăritarele, nu este frumusețea deșartă; ci femeia, care are un respect deosebit față de Domnul.
3. Frumusețea exterioară trebuie să fie simbolul, celei din interior
„Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)” (Apocalipsa 19:7,8)
Hainele sunt oglinda esenței ei
4. Lipsa frumuseții interioare, lipsește de frumusețe și pe cea exterioară
Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase (într-o altă traducere: seduc cu privirea), pentru că păşesc mărunţel şi zornăiesc cu verigile de la picior, Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi ruşinea.” În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi maramele, legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate, inelele şi verigile de la nas, hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile, oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare. Şi atunci, în loc de miros plăcut, va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv; în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţe.” (Isaia 3:16-24)
Femeile Iudeice erau preocupate doar de aceea, ca să fie în rând cu moda, și pentru ca să arate atrăgător. Pe ele nu-i preocupa starea duhovnicească tragică a poporului lor. Pentru aceasta Domnul le va aduce rușine și necinste, făcându-le niște biete roabe, care vor aparține celor, care i-au cucerit.
5. Frumusețea adevărată nu constă în demonstrarea bogăției, ci în calitățile interioare ale inimii
„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3:3,4)
În acea vreme, în Roma, femeile se împodobeau cu tot ce aveau, bijuterii din aur, pietre prețioase, și bijuterii importate din alte țări. Un lux deosebit, care le plăcea femeilor din acea perioadă, și care cel mai mult a provocat mustrări, se socotea perlele. Fără îndoială, perlele au costat foarte scump. Seneca, aparent nu a exagerat, când a zis, că femeile, uneori poartă în nas, două-trei averi majore.
În legătură cu aceasta, Apostolul Petru, în contextul scrisorii sale, către biserică, nu condamnă bijuteriile, podoaba de afară, ci preocuparea exagerată doar de aspectul exterior, din pricina căreia are de suferit viața duhovnicească.
Ceea ce Dumnezeu foarte mult prețuiește și laudă – un duh blând și liniștit, fără pretenții, care nu aduce tulburare și ceartă de moravuri.
Adevărata frumusețe a femeii – mai întâi de toate este un caracter foarte frumos, ci nu podoaba de afară.
6. Frumusețea adevărată nu constă în demonstrarea bogățiilor, ci se manifestă printr-o purtare smerită, prin fapte bune, și prin îmbrăcarea unor haine cuviincioase.
(1 Timotei 2:9,10)
„... femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.”
Acest cuvânt „cu rușine,” semnifică în acest loc - îi este rușine să-și arate trupul dezgolit în fața altora. Aceasta include renunțarea la așa tipuri de haine, care atrag foarte multă atenție spre trupul celui, care poartă astfel de haine, și care sunt în afara limitelor a ceia ce este cuviincios.
„Sfială” - în general, semnifică controlul poftelor sexuale. Femeile evlavioase își controlează poftele lor, pentru ca să nu ispitească alți oameni.
Să facem o concluzie pentru toate cele spuse:
Rezumat:
Frumusețea exterioară fără cea interioară este înșelătoare, deșartă, umilește femeia, și este condamnată de Dumnezeu.
Frumusețea adevărată este vrednică de laudă, ea se manifestă prin calitățile bune din interior și se manifestă printr-un mod de viață evlavios.
Înaintea Lui Dumnezeu sunt prețioase:
Respectul deosebit față de Domnul;
Un duh blând și liniștit
Prudență
Să se îmbrace cuviincios, să se poarte corect, și să facă fapte bune
Neprihănirea sfinților
Dragi femei! Fiți frumoase!
Autor: Igor Opinca
Traducere: Repalov Veaceslav