El mereu are putere
Autor: Emanuel Hasan
Album: A.N.F.R.
Categorie: Incurajare
Mare foamete-n Samaria... de mult timp nu mai plouase...
De trei ani nici măcar roua pe câmp nu se mai lăsase! ...
Vorbi astfel lui Ilie Domnul, prin al Său Cuvânt:
"Du-te la Ahab, degrabă, să dau ploaie pe pământ!"
-Suie-te, bea și mănâncă, o, Ahab, căci vine ploaia!
Împăratul se supuse. Nici un nor pe toată zarea...
Dar Ilie se suise de îndată pe Carmel,
Chiar pe vârf, cu slujitorul care-l însoțea pe el.
Și între genunchi, cu fața, la pământ se proșternu:
-Vezi ceva, privind spre mare? Slujitoru-i spuse: -Nu! ...
-Du-te iarăși! Înc-o dată! Du-te iar! ( A șaptea oară)
Un mic nor precum o palmă începu pe cer s-apară!
Peste doar câteva clipe se-nnegri de nori în zare,
Începu vântul și iată că, veni o ploaie mare!

***
Iar acum privești la tine: secetă și faliment,
Boala-ți macină tot trupul, tot mai crunt, mai insistent...
Nu ai ce să pui pe masă, foamea își spune cuvântul,
Și îți spui: nu am scăpare, mă așteaptă doar mormântul!
Dragul meu, doar o scăpare tu mai ai: la Dumnezeu!
Pentru El, nimic în lume sau în cer nu e prea greu!
Fă precum făcu Ilie: te proșterne la pământ
Cu smerenie, și te roagă Celui ce e veșnic Sfânt!
Poate Domnul să lucreze? Poate Domnul vindeca?
Poate chiar din groapa morții pe oricine ridica?
Poate El aduce ploaie în pământul secetos?
Poate foametea s-alunge, să deschidă-al Său prinos?
Poate El oare să schimbe întristarea-n bucurie
Și să-ți ațintească ochii doar spre El, spre veșnicie?
Poate-ntoarce falimentul într-o binecuvântare?
Mai lucrează El și astăzi cu așa putere mare?
DA! Mai poate chiar și astăzi, El e-Același, neschimbat,
El mereu are putere, că-n putere-i îmbrăcat!
Te iubește, nu te teme, nicicând nu te va lăsa
Ești al Lui, și de ce oare pe genunchi nu L-ai chema? ...
Te-ai rugat numai o dată, sau de două, de trei ori?
Te mai roagă înc-odată, mai ai pân' la șapte ori!
Domnul poate, Domnul poate, crede numai și te roagă,
Căci din ceruri, ajutorul, îți va coborî degrabă!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/191857/el-mereu-are-putere