Amânarea luării unei decizii nu face decât să ne complice viața și ne dă ocazia să-i blamăm pe alții pentru eșecurile noastre, desigur pe nedrept. Dar tocmai consecințele conferă greutate deciziilor. A decide la timp este un avantaj consistent, chiar dacă uneori decizia trebuie revizuită și ajustată pe parcurs, căci hotărârea odată luată nu este un drum încheiat, ci o poartă deschisă înspre noi orizonturi.
La răscruce de drumuri n-o poți apuca decât pe unul din ele, dar este înțelept să te aștepți la alte răscruci de-a lungul drumului ales, pe oricare din ele o vei apuca. Și totuși, nevoia unei decizii nu apare numai la răspântii de drumuri, când două sau mai multe alternative se oferă. Uneori este nevoie să ne oprim, să rămânem pe loc, sau chiar să ne întoarcem înapoi. Și poate că a ne întoarce înapoi, pe același drum, este decizia cea mai greu de luat.
Consecințele inevitabile, care urmează fiecărei decizii, ne învață lecția prețioasă a responsabilității. Asumarea responsabilității este o condiție a dezvoltării intelectuale, morale și spirituale. Copilul se maturizează în măsura în care părinții îl conduc cu înțelepciune, delicatețe și consecvență pe drumul încă nedefrișat al luării deciziilor.
Lipsiți de puterea de a ne decide soarta, am fi doar niște mașini programate să împlinească o sarcină precisă, sau o piesă puțin semnificativă în complexitatea unui mecanism, asupra căruia nu avem nici un control. Gândind astfel despre noi înșine, ne facem vulnerabili în fața unui fatalism paralizant, care ne slăbește voința și ne fură orientarea în lume și viață. Ajungem să ne vedem afectați de tot ce ne încojoară, să ne temem și de umbra noastră și să nu mai putem înțelege nimic din tot ce ni se întâmplă. Chiar refuzul de a alege este în sine o formă de alegere, la fel cum necredința este un alt fel de credință.
Puterea de alegere și decizie este parte din chipul lui Dumnezeu, pe care-l purtăm în noi și un drept inalienabil, conferit la Creație. A nu decide înseamnă, în majoritatea cazurilor, a ne lăsa purtați de curentul vieții, care ne târăște mai degrabă în jos, înseamnă a călători la întâmplare, fără să coborâm în nici o gară, fără să schimbăm vreodată trenul, renunțând la privilegiul de a ne alege destinația călătoriei.
Când alegem, lucrăm cu material existent - alternative aflate la dispoziție, dar putem face din luarea deciziilor un proces creativ - prin rezultatul deciziilor luate și puse în practică. Cu timpul, acestea ne dăltuiesc personalitatea și fac din noi factori activi în modelarea societății în care trăim.
Deseori, obligația de a alege aduce dificultăți și crează dileme, cărora nu-i ușor să le găsim răspuns. Cu cât două alternative par mai apropiate, cu atât mai greu este de ales între ele și, în aceeași măsură, cu atât mai puțin important este pe care o alegem.
Într-un anumit sens alegerea este o cale de auto-limitare. Trebuie să alegem, fiindcă nu putem avea tot ce lumea oferă și nu putem fi tot ce ea ne îngăduie să devenim. Parte din această putere asociată cu alegerea și decizia este tocmai tăria de a spune “nu” unor chemări străine, oricât de îmbietoare ar suna, anumitor posibilități, oricât de avantajoase ar părea.
http: //agapianus. wordpress. com