Dă-mi iertare și putere!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ce bine e cu Dumnezeu!
Categorie: Laudă și închinare
Dă-mi iertare și putere!
Mi se clatină credința
Tată sfânt, nu mă lăsa,
Peste mine biruința
O vreau, nu mă lepăda!
Iarăși ai îngăduit
Ca să trec prin încercare
Am stat și am chibzuit
Este o pedeapsă, oare?
Ori Tu Te-ai îndepărtat?
Sau, eu nu sunt lângă Tine?
Căci mă simt descurajat
Te rog, ai milă de mine!
Una trece, alta vine,
Tot mai multe încercări
Dar mă rog să trec cu bine
Peste atâtea supărări
Inima din nou îmi plânge
Mie- teamă că ai plecat
Dă-mi puteri să pot învinge
De rău, să mă văd scăpat
Poate eu Te-am supărat
Și mereu mă tot întreb
De ce Te-ai îndepărtat
Eu, în cine să mai cred?
Căci necazul mă apasă
Și mă simt încătușat
Pacea peste mine lasă
Ca să fiu eliberat!
Am greșit în fața Ta
Multe am nesocotit
Mi se frânge inima
Și Te rog Isus iubit
Dă-mi iertare și putere
Amândoi să fim mereu
Adu-mi a Ta mângâiere
Și fii veșnic Domnul meu!
Amin
Câmpia Turzii, 29 septembrie 2019
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/192305/da-mi-iertare-si-putere