Fiul meu
Autor: maria
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Fiul meu,
Învață să-ți privești chipul în Mine
Așa cum stă și va rămâne în Cuvânt
Și nu prin oglinzi deformate și străine
Ce îți aduc aminte că ești doar pământ.

Învață să stai tare, să nu te lași convins
De-ale lumii șoapte rele și-ale ei minciuni de-o clipă,
Căci ești al Meu și nu vei fi învins
Cât timp te încrezi în Mine și-n puterea mâinii Mele.

Când vor veni să-ți spună că nu mai ești iubit,
Că nu-ngijesc de tine, te-am părăsit prin greu
Adu-ți aminte că-Mi ești săpat în palmă
Și n-am să uit de tine nicicând, copilul Meu.

Dragostea mea rămâne, e tare ca o piatră
Popoare-ntregi dau pentru viața ta
Ești prețios, nimic nu se compară
Cu gândul Meu ca pace și viitor să-ți dau.

Te-am cunoscut 'niante să vezi lumina zilei
Din pântece, ți-am dat un chip ce altu' nu-i
'Mi ești drag și aștept să vină ziua bucuriei
Să-ți șterg sudoarea frunții și truda din priviri.

Eu sunt gelos, te vreau doar pentru Mine
Nu-ți irosi puterea pe lucruri ce n-au rost
Mergi cu credință, stai tare, căci nu-i nimeni
Să te despartă de dragostea ce-ți port.

Îndrăznește, căci în orice mâine
Sunt deja acolo să îți dau noi puteri
Și nu vor îndrăzni să se atingă de tine
Căci se vor atinge de lumina ochilor Mei.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/192613/fiul-meu