Ce sentimente mă cuprind!


Ce sentimente mă cuprind în noapte
Și câte colo, iată s-au mai dus,
Parcă ar fi durerile răscoapte
Care de sete mintea mi-au răpus!

Mă minunez de mine însămi Doamne
Și mă întreb cât mai pot să trăiesc
Ca în apusul rătăcitei toamne
În care nu mai pot nici să iubesc!

De-atâta frig au înghețat copacii
Și tremură-n abisul cel prezent,
C-ai muguri sorți au înnoptat săracii
În bezna ancorată prea strident.

Pe străzi și eu mă vait ca de friguri
Și strig la soarele ce m-a-ncălzit,
Iar lacrimi curg, ca de la struguri
Când copți de viață, haina, le-a pleznit.

Mă rătăcesc în gândurile toate!
Pe căi umblate vreau să mă găsesc,
Privind la Lună, Soare, stele, poate,
În drumul lor, pe Tine te-ntâlnesc.

În mine caut chipul care este
Lumina Sfântă, Tatăl meu de Sus,
Să prind puterea care azi pălește
Fiindcă plăcerea lumii m-a răpus.

Oglinzi așez acum nenumărate
Ca să privesc în eul meu ascuns,
Că-n munții ăștia de-anormalitate
Ființa mea la lut eu am redus.

Dar mă feresc să văd priviri uitate
În ochii mei acuma de cleștar,
Că am condus Lumina mea spre moarte
Și-acuma plâng pe-al lacrimii altar.

Iartă-mă Tată, calea, Tu mi-o schimbă,
Te rog frumos prin Fiul Tău Isus
Și stăpânește nesfârșita limbă
Care în ceața lumii m-a tot dus.

În cete îngerii să se coboare
Că sunt copilul rătăcit de vânt,
Durerile răscoapte să-mi doboare,
Laudă Ție-n cor cu ei să cânt.

Amin!