Fii tu creștinul iubitor...
Autor: Manuela Cerasela Jerlăianu
Album: Fii bun creștin
Categorie: Trezire si veghere
Fii tu creștinul iubitor...
Dacă-n fereastra casei tale, bate în noapte un străin,
Rupe din pâinea de pe masă și dă-i și lui din ea puțin,
Nu-l întreba unde se duce, chiar dacă merge nicăieri,
Întinde-i mâna, ia-l în casă și-n schimb, nimica să nu ceri.
Cu vorba dulce-armonioasă, mângâie-i sufletu-obosit
Și ochii lui vor străluci, va fi o clipă fericit!
Te va privi plin de mirare, gândind că a ajuns în rai,
Dar tu fii bun în continuare și iar cu el de vorbă stai.
Dacă din nou în geam se-aude, alt om, cerându-ți să-l primești,
Tu du-te iară și deschide și tot la fel să îi vorbești,
Fii bun și spunei, haide frate, tu intră-n casa mea puțin,
Gustă din pâine și din sare și bucură-te că trăim.
Dacă după un ceas sau două, când oaspeții tăi dorm profund,
La geamul casei vin, alți oameni, și bat ca să-i auzi strigând,
Tu du-te și deschide ușa, fii bun și blând și primitor,
Dă-le tot ce-a rămas pe masă, cu vorbă caldă, tuturor.
Întinde-le câte-o cojoacă, pe pat, pe scaun, pe podea,
Închide ușa după tine, să doarmă toți de s-o putea,
Și du-te, mergi din poartă-n poartă și roagă oamenii din sat
Să te primească-n casa lor, să dormi și tu întins pe-un pat.
Dacă la gard te-or lătra câini, tu spune-le că-i știi pe toți,
Chiar dacă-ai lor stăpâni i-asmut, păzindu-se cu ei de hoți,
Tu strigă, strigă, strigă, strigă, la toți pe cei ce îi cunoști,
Să-ți dea o pătură și ție, măcar cu ea să te-nvelești.
Și dacă nu primești răspuns, nu te mira în miez de noapte
Întoarce-te-napoi pe drum, săltând o rugă printre șoapte,
Acolo sus e Domnul slavei, El sigur te va auzi
Prin Fiul său Isus Cristos și-atunci, de rău te va păzi.
Dacă ți-o fi și ție foame și n-ai nimic în buzunar,
Mai strigă-L înc-o dată, Doamne, Tu dă-mi Cuvântul Tău în dar!
Cu el să mă hrănesc o viață, cu el să cresc ai mei copii
Și-n orice zi de dimineață de Tine să le pot vorbi.
Și-oriunde ajung în lumea asta, Tu ține-mă mereu sătul
Că sărăcia și năpasta, m-au prins, strângându-mă destul,
Învață-mă să dau din hrana, pe care Tu mi-o dăruiești
Acelora ce cred că Tu, ești cel care îi chinuiești.
Și oameni răi de-ți ies în cale, nu îi lăsa cum i-ai găsit
Dă-le din hrana casei tale și iartă-i dacă ți-au greșit,
Nu judeca, fii iertător, fii bun, în beznă fii lumină,
Fii bun creștin pân’ la sfârșit, chiar dacă inima suspină.
Dacă ești bun, fii bun mereu, oricând în timpul ce ți-e dat
Și roagă-te lui Dumnezeu, ca să vegheze peste sat,
Căci dacă vântul bate-n lume, tu n-ai putere să-l oprești,
Dar fii creștinul iubitor, cât pe pământ ai să trăiești.
Tu fii încrezător în toate, dar nesfârșit în Dumnezeu,
Chiar și atunci când neputința, întinde jugul și ți-e greu,
Răsplata nu-ți va fi aproape, oricât ai vrea s-o strângi la piept,
Ea e averea strânsă-n ceruri, dacă ești iubitor și drept.
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/192842/fii-tu-crestinul-iubitor