Primul lucru care vreau să-l menționez este, că Iov trăia înainte de Hristos și nu avea revelația tainei lui Dumnezeu: ”Hristos și Biserica Sa, Biserica ca Trup a LUI”, nu avea cunoștința OMULUI nou în Hristos și era înainte de CRUCE. Dumnezeu îl numește pe Iov, rob și nu fiu, ca pe tine și pe mine. Iov avea o cunoștință despre Dumnezeu plină de frică, lucru care a deschis ușă pentru cel rău, ca să-l atace. Avea zece copii și ospețele nu erau rare în familia lui. Iov tremura să treacă ospățul, știindcă după mâncare și băutură, copii lui puteau să-L supre pe Dumezeu, care sigur când se mânie pedepsește. Deci Iov trăia cu FRICA, care are cu ea pedeapsa. Când s-a văzut sub presiune zice: Iov 3:25.”De ce mă tem aceea mi se întâmplă; de ce mă tem, de aceea am parte.” Chiar el a deschis ușa celui rău, ca să-l tulbure, deși Dumnezeu spune că Iov este fără prihană, curat la suflet care se teme de El abătându-se de la rău și pe pământ nu are asemănare. Noi știm că viața și moartea stau în puterea limbii. Prov. 18:21. Pentrucă avem revelația Noului Legământ, umbra este acum realitate, este Isus care prin Duhul LUI, a luat de asupra noastră duhul de frică și ne-a dat un duh de putere și minte sănătoasă, ne-a revelat un Dumnezeu al dragostei, pentru care nu avem o frică că ne va nenoroci, ci un Dumnezeu pentru care avem o frică plină de reverență și supunere în ascultarea de Cuvântul Lui, chiar până la martiriu, iar când disciplinează toiagul Lui nu distruge viața noastră ci cu toiagul Lui mângâie și dă har, ca să creștem în cunoștința LUI, tot mai mult și mulți fii să fie aduși la slavă. Fiindcă Iov avea o credință deficitară față de Dumnezeu, trăind de frica LUI o viață curată câștigându-și NEPRIHĂNIREA lui, în care s-a încrezut, ajungând să-L ia la rost pe Dumnezeu pentru ce i se întâmplă și arătându-și nevinovăția lui, care sigur o avea. Acum noi știm bine că pe Domnul nu-L putem câștiga cu neprihănirea prin faptele noastre bune, ci noi avem NEPRIHĂNIREA lui ISUS prin har și prin credință și niciodată nu vom avea îndrăzneala să ne-o atribuim nouă, ci doar să ne smerim și să-L ascultăm cu toată inima, mulțumindu-I pentru marea lui dragoste arătată în Fiul Său, la cruce. Ciudată înțelegere și doctrină avea Iov despre Dumnezeu, pe care chiar el o detestă, auzind pe Dumnezeu zicând: Iov 42.”Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” El răspunde: ”Da, am vorbit, fără să înțleg, să pricep... ”Acest lucru-i de mirare astăzi când creștinii-l iau model pe Iov, mai degrabă ca să-L descopere pe Isus și adevărul LUI, din Cuvântul Evangheliei. Chiar nebunie să-I atribui lui Dumnezeu ceea ce face cel rău. Auzi creștinii spunând parcă din smerenie: ”Domnul a dat, Domnul a  luat” chiar nebunia lui Iov, să vobești ce nu știi și nu înțelegi. Noi Îl cunoaștem pe Hristos ca dătător de daruri bune și nu să ne ia mamele de la copii, ca să ne învețe lecții, să ne dea accidente și pagube. Dumnezeu nu le ia, El ne dă și ne dă și înțelepciune, nu nebunie, ca să le chivernisim bine, pentru gloria Numelui Său, iar mamele să-și crească copii cu ajutorul LUI, plin de dragoste și ne binecuvântă ca să fim o binecuvântare pentru alții, spre gloria LUI. Parcă Iov era mai luminat atunci înainte de cruce cum suntem noi astăzi. Iov era ”drept„ numai că AUZISE de Dumnezeu, el nu avea Evanghelia scrisă și Duhul revelației în noi, unde-L putem cunoaște și vedea prin credința LUI. Iov zice:

   ”Urechea mea auzise de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”

   Am căutat câteva traduceri ale Bibliei care au prins mai bine adevărul. Din pricină că Iov a deschis ușa satanei prin frică, era pregătit planul lui de al încerca prin nenorocire. În câteva traduceri am văzut că, Dumnezeu nu zice satanei;”Ți-l dau pe mână. . , ci, iată-l este în mâna ta ” Totuși nu satan a câștigat fiindcă prin acest plan al celui rău, care vroia să-l distrugă, Dumnnezeu a adus pe Iov la o altă dimensiune a credinței și a cunoașteri de EL. Ar fi înțelept să nu mai căutăm neprihănirea noastră, prin fapte, ca Iov, ci să acceptăm prin credință NEPRIHĂNIREA lui Isus, ca să fim biruitori și nu biruiți, ca să fim bucuroși și nu să ne plângem de milă, cerșindu-ne viața din mâna oamenilor și cu binecuvântarea noastră să nu îmbogățim instituțiile pământești, ci Împărăția lui Dumnezeu. Să învățăm din doctrina lui Hristos și nu din doctrina lui Iov, care atunci când L-a văzut pe Dumnezeu în măreția LUI a zis: ”Mi-e scârbă de mine. .” Ar fi înțelept ca toată religia să zică: ”mi-e scârbă de mine, mă pocăiesc schimbându-mi mintea și arunc neprihănirea mea, luând-o pe a lui Isus Hristos. Amin!