Într-o noapte răcoroasă la cortul lui Avraam
Un străin bătu la poartă dintr-o ţară de alt neam.
Avraam iute-i deschide.”Bună seara, domnul meu!
Vin şi eu cam de departe... Loc e pentru robul tău?”

Avraam puţin ezită... Sara nu e, a plecat.
„Da, vă rog! ... ”, îi spune gazda. Musafirul a intrat.
Se-aşeză încet pe-un scaun şi-i gata a povesti.
Avraam nu stă pe gânduri, masa-ncepe-a pregăti.

Şi se-ncinge dialogul: Cine eşti? De unde vii?
Pe unde îţi este ţara? Ai soţie? Ai copii?
Iată masa este pusă, aburii ies din fripturi.
Dar acum e rugăciunea, cum se spune în Scripturi.

Mai întâi se roagă gazda. „Spune-ţi rugăciunea, frate!”
Omul scoate-un talisman ce-i o mică zeitate.
Faţa lui Avraam se schimbă, pe loc parcă s-a-negrit.
Iar străinul se-nspăimântă... Oare cu ce a greşit?

Cu un glas ca şi de tunet se porneşte Avraam:
„Pentru oameni idolatri eu în casă loc nu am!
Asta pentru mine-i hulă, chiar o bătaie de joc! ... ”
Se părea că-n cortu-acela se aprinse-un mare foc.

Musafiru-ncremeneşte, se apropie de uşă
Cu o inimă-mpietrită, cu speranţa de cenuşă.
Şi-apoi pleacă dintr-odată lăcrimând în sinea lui.
Iar Avraam rămâne-n casă ca un rob al Domnului? ! ...

Seara trece, vine noaptea, iar Avraam a adormit.
Dar în cameră la dânsul Domnul Isus a venit.
A venit ca să-l întrebe: „Ce-ai făcut tu, frate, ieri?
Cine a venit la tine cu-o povară de dureri? ... ”

Avraam s-a prins deodată unde bate Domnul său
Şi-ncepu să-i povestească despre omu-acela rău.
Şi îi spune, şi îi spune că se închina la zei...
„Eu sunt sfânt, Doamne Isuse, şi Tu ştii cine sunt ei!”

Încruntat Domnul Se uită şi ascultă-acea tiradă.
„Cum Avraam, l-ai scos afară şi-apoi l-ai lăsat în stradă? ! . .
Eu de câteva decenii Îl suport cum l-am văzut.
Însă tu Avraam o noapte, doar o noapte n-ai putut?

Du-te şi cheamă-l în casă şi să-i ceri smerit iertare,
Cum şi Eu îţi acord ţie zi de zi a Mea-ndurare!”
Nu se luminează bine când Avraam se duce iute
Şi-n urechi mereu îi sună glasul care-i spune: „Du-te! ... ”

El s-a dus nu prea departe şi pe-acel om l-a găsit
Lângă-un pom plângându-şi soarta şi flămând şi obosit.
„Vino-n casa mea degrabă, vino chiar acum îţi spun!
Iartă-mă c-am fost prea aspru şi-am vorbit ca un nebun!

Mi-a vorbit chiar astă noapte Dumnezeul meu ceresc
Şi mi-a spus ca să te caut şi din nou să te primesc.”
A-nlemnit din nou străinul şi-a răspuns cu mare greu:
„Dumnezeul tău, Avraame, e mai bun decât al meu.

Al meu îmi ceruse mie casei tale să-i dau foc
Pentru că în a ta casă nu mi-ai dat şi mie loc.
De aceea eu de astăzi Îl slujesc pe Domnul tău
Care grija mea o poartă şi chiar m-a ferit de rău.”