ÎNŢELEPCIUNEA ÎN ADMINISTRAŢIE
Autor: Corneliu Livanu
Album: ÎNTÂLNIREA DIN VĂZDUH
Categorie: Diverse
Omu-a fost făcut ispravnic chiar de Dumnezeul sfânt
Să lucreze cu speranţă ca stăpân pe-acest pământ.
Să-l lucreze, să-l păzească şi din el să-şi scoată hrana
Cât timp, printr-o viclenie, nu l-a înşelat Satana.
Cât timp nu-i trupul stăpânul, ci Stăpân e Dumnezeu
Viaţa noastră-i reuşită şi la bine şi la greu.
Asta-nseamnă ascultare de Cuvânt, de-un cuget bun,
Fericire şi-mplinire precum Psalmii toţi ne spun.
Dar când lumea ne atrage în păcat, de partea ei,
N-avem nicio bucurie şi ni-s umerii prea grei.
Facem un pas înainte şi cu alţii dăm ‘napoi
Dumnezeu nu ne aprobă şi suntem în suflet goi.
N-am cerut înţelepciunea, înţelepţi ne credem chiar.
Dar de noi este departe viaţa cea plină de har.
Când mândria ne e salbă n-are rost să fim miraţi
Că suntem oaia cea neagră printre zecile de fraţi.
Cine-şi face scop în viaţă doar din strâmbătatea lui
Se va înşela la urmă chiar în Ziua Domnului.
Unde-ţi vei găsi scăparea când Isus va apărea
Şi de El se vor ascunde orice soare, orice stea?
Fă-ţi, deci, frate socoteala chiar acum în gândul tău:
Eşti cu Domnul, prin credinţă, sau cu oastea celui rău?
Unii îşi mai fac iluzii, când războiul e în toi,
Că pun mâna pe putere ca s-ajungă mari eroi.
Însă Dumnezeu ne spune că puterea este-a Lui
Şi nu vom domni în lume dacă har din Domnul nu-i.
Cheia aşteptării noastre e legată de Cel Sfânt
Ce va reveni odată pe acest întreg pământ.
Fiecare profeţie se va împlini curând.
Să fim gata pentru Domnul cu al rugăciunii gând.
El va da înţelepciune martorilor pregătiţi
Pentru-a Sa Împărăţie ce ne vrea pe toţi uniţi.
Lumea-ntreagă-i dezbinată că nu-L are pe Isus
Şi nu-i nicio fericire când ţi-e sufletul răpus.
Dar Biserica salvată pentru Mirele ceresc
E unită-n Duhul slavei pentru-un scop nepământesc.
Asta e menirea noastră cum în lume alta nu-i
Să fim pregătiţi cu toţii pentru Ziua Domnului.
El e-aproape, nu-ntârzie, trâmbiţa Lui va suna:
„Sus fecioare! Domnu-i gata şi vă va întâmpina!”
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/193124/intelepciunea-in-administratie