4 Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme. 5 Corăbierii s-au temut, a strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a coborât în fundul corabiei, s-a culcat şi a adormit dus. 6 Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi, şi nu vom pieri!” 7 Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona. 8 Atunci, ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?” 9 El le-a răspuns: „Sunt evreu şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!” 10 Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentru că le spusese el. 11 Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. 12 El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” 13 Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. 14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!” 15 Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. 16 Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul şi au adus Domnului o jertfă şi I-au făcut juruinţe. 17 Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. (Iona 1:4-17)

Mai întâi corăbierii s-au bizuit pe idolii lor (a strigat fiecare la dumnezeul lui), chiar dacă idolii nu pot face ceva; mai întâi s-au bizuit pe cunoștințele lor, pe ei însuși, (au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară; Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor), iar apoi la urma urmei au apelat la Domnul!

Mai întâi de toate, trebuiau să ceară soluția de la Domnul, la El să caute ajutor!