CONFLICT LA MERIBA
Autor: Corneliu Livanu
Album: ÎNTÂLNIREA DIN VĂZDUH
Categorie: Diverse
Cât de bine-ar fi în viaţă dacă nu ar fi conflicte,
Lupte surde-ntre partide, lideri cu vederi prea stricte.
Şi să ne vedem oricare vina noastră personală.
Asta s-ar numi-ntre oameni atmosfera ideală.
Nu era mult până-n Ţara cea promisă lui Avraam.
Dar la Meriba poporul arunca cu mare blam
În conducătorii Moise şi Aaron, fratele său,
Potrivit cu teoria că în ei e-al vieţii rău.
Nu era un strop de apă pentru fii, pentru părinţi.
Şi mureau de sete oameni orişicât erau de sfinţi.
Oamenii cu vehemenţă drept la gâtul lor săreau
Şi pe Moise şi pe Aaron cu temei îi criticau:
„Nu era oare mai bine în Egipt să fi rămas
Decât în pustiu-acesta unde-i moartea la un pas?
Unde nu-i viţa de vie, nici smochin în biotop,
Unde nu mai sunt nici rodii şi nici apă cât un strop?
Nu era mai bine oare să murim şi noi cu Core
Când pământu-l înghiţise în drama acelei ore?
Să fi-avut aceeaşi moarte ca Datan şi Abiram
Căci vedem azi cum ne paşte şi pe noi acelaşi blam?”
Moise a plecat de-acolo chiar la cortul întâlnirii
Cu Aaron ca să primească un cuvânt al izbăvirii:
„Ia toiagul tău în mână şi-apoi cheamă adunarea.
Să-i vorbiţi în public stâncii şi-atunci veţi primi salvarea.
Apa către voi va curge pentru oameni şi-animale.”
Asta a fost procedura, nu era o altă cale.
Însă Moise cu mânie şi cu ochi strălucitori,
A lovit cu sete stânca, a lovit de două ori.
Aaron nu i-a zis nimica, nu putea în drum să-i stea
Să-l oprească din greşala care-n două se-mpărţea.
Atunci Domnul cu dreptate a vorbit către cei doi:
„Adunarea asta-n Ţară ştiţi că n-o veţi duce-o voi!
Voi nu M-aţi sfinţit pe Mine, nu în Mine aţi crezut,
Ci în braţul vostru tare şi-astfel totul aţi pierdut!”
*
Apa certurilor noastre curge-n lume de atunci
Străbătând inimi rebele care ştiu să dea porunci.
Nu bazându-se pe Domnul, pe Cuvântul Lui cel sfânt
Vor aceştia să câştige pacea-ntregului pământ.
Ei se-ncred în braţul tare ce li-l dă unirea lor
Ca să poată să atragă votul oricărui popor.
O astfel de unitate nu va fi primită-n cer.
Duhul Sfânt ne-mbărbătează cu-al Său glas ca de străjer.
Pregătirea noastră este doar în Adevăr şi-n Duh
Ca să fim cu toţi părtaşii la-ntâlnirea din văzduh.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/193211/conflict-la-meriba