UN MIRE CU DOUĂ NATURI
Autor: Corneliu Livanu
Album: ÎNTÂLNIREA DIN VĂZDUH
Categorie: Diverse


Nu era în lumea asta nimenea fără păcat
De aceea Fiul slavei într-un Om S-a întrupat.
Să ne scape de la moarte chiar prin moartea din Calvar
El S-a dat de bunăvoie ca o jertfă pe altar.

Dar în Mielul fără pată se-ascundea şi Dumnezeu
Ca să facă ispăşire pentru tot păcatul meu.
Să-mplinească Legea toată unde eu am tot greşit
Astfel că prin mine însumi nu pot să fiu mântuit.

Am văzut în jertfa sfântă dragostea ce pas cu pas
M-a înlocuit pe mine în al morţii groaznic ceas.
Nu puteam răscumpărarea eu cu sânge s-o plătesc
Chiar de aş fi spus atuncea că pe Domnul Îl iubesc.

Cred şi văd şi-acum pe cruce eul meu cel răstignit
Chiar împreună cu Mielul ce atâta m-a iubit.
Precum Tatăl renunţase astfel la singurul Fiu
Tot aşa renunţ la eul ce-l îngrop într-un pustiu.

Mirele de grijă-mi poartă chiar prin învierea Lui
Ce îmi dă o viaţă nouă cum în lume alta nu-i.
Tot prin El eu am accesul pe deplin la Duhul Sfânt
Ce-mi dă aripi şi m-ajută ca să zbor peste mormânt.

Lumea poate să m-atace cu pofte şi cu ispite
Însă eu, prin Duhul slavei, trec prin clipe fericite.
Crucea zilnic mă separă de al lumii putregai
Şi mă pregăteşte astfel pentru-al mântuirii Rai.

Prin natura Sa cea dublă El îmi dă dubla putere
Ca printr-o credinţă vie să ajung la Înviere.
Să-L cunosc pe Miel mai bine printr-o viaţă de atlet
Când alerg mereu spre ţintă ca adevărat profet.

Am prin Domnul o speranţă în triumfătorul mers
Spre cea mai frumoasă Nuntă cum nu-i alta-n univers.
Numai harul Său mă ţine teafăr şi nealterat
În această lume plină de ispite şi păcat.
*
Mire drag al vieţii mele eu Îţi mulţumesc nespus
Că-n necazuri şi în boală Tu prin toate m-ai condus.
Am din Tine mângâiere şi din Duhul Tău cel Sfânt
Că nu-i mult şi vine clipa când ne iei de pe pământ.

Aşteptăm cu bucurie lăcrimând pe pragul porţii
Zborul spre eterna slavă de prin Valea umbrei morţii.
Să ne schimbi vechea natură a unui trup obosit
Dându-i gloria eternă care nu s-a învechit.












Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/193251/un-mire-cu-doua-naturi