Pe pământ era durerea, pribegeam fără de Domnul.
N-aveam uneori mâncare, ne era străin chiar somnul.
Lumea ne privea cu ură, ne descuraja mereu
Dar cu noi era speranţa că suntem cu Dumnezeu.

Când va-ncepe veşnicia răul tot va fi uitat
Lacrimile vor fi şterse chiar de marele-Mpărat.
Chiar şi-n valea de suspine Duhul ne-a dat mângâieri.
Dar în cer vom fi deodată liberi de orice dureri.

Unitatea de credinţă era nedesăvârşită
Nu era o ţintă clară într-o lume răzvrătită.
Membrii, şefii de Biserici s-au luptat pentru şefie.
Se-ntrebau şi ucenicii: „Cine dintre noi să fie?”

Dar în cer această luptă pentru veci va dispărea.
Între Mire şi Mireasă doar iubirea va conta.
Din iubire curge veşnic potriviri de caracter
Cum în lume niciodată n-au mai fost sub primul cer.

Creştinismul e ca pomul cel înalt cu multe hramuri
Şi în care mii de păsări adăpost găseau sub ramuri.
Nu era o unitate ca şi cea de monolit.
Nu ştiai cine e sincer, cine-i cel care-a greşit.

Duhul Sfânt dădea o şansă fiecărui credincios
Să-şi verifice raportul cu Domnul Isus Hristos.
Îşi spăla el oare haina în sângele Mielului sfânt?
Sau era legat de lume, de bucata de pământ?

De aceea la Răpire o triere s-a făcut
Nu puteau ca să mai meargă lucrurile ca-n trecut.
Unii au rămas în lume, alţii-n slavă au zburat
Mirele şi cu Mireasa s-au unit cu-adevărat.

Cine oare să-i despartă din iubirea lor cea mare
Ce-a trecut peste Golgota, ce-a trecut orice hotare?
O iubire ce învins-a moartea pentru veşnicie
Ne arată unitatea ce nicicând n-o să mai fie.

Mirele lăsând mormântul a-nviat şi este viu
Şi ne-a scos pe toţi din moarte, din al lumii larg pustiu.
A luat cu El în slavă din a Morţii Locuinţă
Pe toţi sfinţii ce în viaţă au trăit doar prin credinţă.

Ne-a schimbat nouă destinul şi ne-a dat nume eterne
Pentru care-n noua minte nici uitarea nu se-aşterne.
Ne-a păstrat o moştenire veşnică în ceruri sus
Ca să fim pe totdeauna toţi cu Mirele Isus.