La început, când nu erau cuvinte
Nici duh în om, nici scânteieri de minte,
Când nu erau întinsuri de cer, ori căi lactee
Şi nu se-nfiripase a lumii epopee;

La început, când nu erau în spaţii
Nenumăraţi ciorchini de constelaţii,
Când nu era născută amintirea
Şi nedezvăluită nemurirea;

La început de ere-ndepărtate
Când nu erau istorii zbuciumate
Când nu erau ambiţii lucifere
Şi nu era păcat şi nici cădere;

La început, când nu era pătruns
Misterul Creatorului ascuns,
Când nu era măcar o picătură
Nici de iubire pură, nici de ură;

Mai înainte de a fi atomul
Ce-şi ia din el întruchiparea omul -
Ce prea râvnind la piscuri efemere
Se prăbuşi în hăuri de durere...

La început era un vast pustiu
Nimica mort, nimic nu era viu.
Şi-aşa trecură veacuri percolate
Fără a fi un tot cuprins în toate.

Dar când veni a împlinirii vreme
Şi începu minunea să se-ntreme
Ieşi stăpân, din slava Lui, Cuvântul
Şi luă fiinţă cerul şi pământul.

A zis: "SĂ FIE" energii şi tină
Şi din nimic ieşiră la lumină
Planetele în cosmice arpegii
Încolonându-se în sute de cortegii.

Apoi luceferi, astre, lună, soare,
Făpturi ciudate şi strălucitoare
Zvâcniră din ne-ntruchipare la viaţă
La glasul Lui şi la a Sa povaţă.

Disciplinate, mii de galaxii
În vals ceresc şi-n cânt de simfonii
Îşi luară toate locul pe orbite
Din nesfârşitul haos izbăvite.

Şi dintre toate câte s-au făcut
În marele şi-adânc necunoscut
Nimic nu fu mai chipeş ca pământul
Încununat cu norii şi cu vântul,

Cu falnici munţi şi tainice izvoare
Şi-un nimb ţesut de forţa creatoare,
A rodnicei vieţi împodobire
Ca mantie primind în moştenire...

Ca nişte piese rare de muzeu
Le cizelă măreţul Dumnezeu
Şi-n fiecare stea, izvor ori stâncă
El puse-o taină şi-o înţelepciune-adâncă.

Dar ca mărgăritar de mare preţ
Suflând în el un duh întrezăreţ
Ispravnicul divin alese omul
Ca să-şi supună tina şi atomul...

În seri de vară ori în nopţi târzii
Când vrei din vraja nopţii a sorbi
Ridică-ţi fruntea şi înalţă-ţi gândul
Şi mulţumeşte că a fost Cuvântul.

Şi de-i turna dorinţi în cupa vieţii,
Bătrân de eşti, ori vârsta tinereţii
Să-ţi torni dorinţa a citi în Carte -
În Cartea Sfântă a perfectei Arte.

Atunci vei fi uimit de slava Sa
Şi-ai să-nţelegi ce este Dragostea...
Dori-vei poate şi tu, chip de lut,
Să ai cu El un veşnic început.