Cananul ceresc
Autor: Alex Prodan
Album: Un pas
Categorie: Trezire si veghere
Este o făgăduință minunată,
Promisă de Fiul lui Dumnezeu odată
Promisă căci odată v-om intra,
În noul Canan ce ne va aștepta.

El însuși a promis,
Căci ne va duce în Paradis
Pentru a intra în dată,
În minunea ce ne așteaptă.

Făgăduința a fost promisă,
Țara este pregătită
Trebuie ca noi să pornim,
Și făgăduința să o primim.

Și cum putem ajunge în dată,
În noul Canan de acasă
Cum putem în el să intrăm,
Și moștenirea lui Dumnezeu să o avem!

Trebuie să urmăm în dată,
Fapte sfinte ce Biblia ne învață
Fapte pentru a putea intra,
În Cananul ceresc ce ne va aștepta.

Și atunci dragi creștini,
Ce putem face să pășim
Să intrăm odată,
În Cananul ce ne așteaptă.

Tot ce mai trebuie făcut,
Pentru a intra acolo sus
Este să ne pocăim,
Și Cuvântul Domnului să îl împlinim.

Asta e tot ce trebuie făcut,
Pentru a avea parte de Cananul de sus
Să te pocăiești în dată,
Să primești Cuvântul Domnului ce dă viață.

Și apoi vei avea parte,
De făgăduința ce ți-a fost pusă deoparte
Căci odată vei intra,
În Cananul ce te va aștepta.

Mult nu va mai fi,
Și Domnul va veni
Pentru ce-i ce au luptat,
Pentru Cananul adevărat.

Cunoști Cuvântul lui Dumnezeu,
Și tot ce spune Fiul Său
El este harta ce te îndreaptă,
Spre Cananul de acasă.

Crede tot ce a spus Isus,
Cu privire la Cananul de sus
Nu te îndoi în inima ta,
Și crede căci acolo vei intra.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/193788/cananul-ceresc