S-au dus pierind milenii, şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi… şi-aşa vei fi oricând.
Cântară-Ţi veci de aur din harfe de Lumină
- Ci alţi veci au să vină cântarea-Ţi reluând.

Te-au preamărit profeţii, vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii trecând spre Înviere
- ci Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.

Cândva, prin Veşnicie, s-a ridicat din Vină,
un fir de praf pe-o clipă voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar Neputinţa-l duse Uitării… şi senină
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş.

Ca valurile mării se nasc şi pier popoare,
cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit,
ci toate-s pentru Tine nici cât un praf în soare,
mânate în Nimicul cu chip acoperit.

Prin toată existenţa ne-ai arătat Iubirea
în mii şi mii de feluri vădind acelaşi Har,
- Ci n-am putut să-i credem atât Nemărginirea
ca-n Clipa-cea-eternă a Jertfei, pe Calvar!

Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină,
de după veşnicie şi după infinit,
în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină
- ci Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit.

Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere,
veni-vor alte forme de tot mai preafrumos,
cânta-Ţi-vor Noul Nume etern din sfere-n sfere,
- Ci pentru clipa noastră rămâi: ISUS HRISTOS!