ÎNCEPUTUL ISTORIEI RUGĂCIUNII
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse
Gen. 4.26
„Lui Set i s-au născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.”
Nu citim în Geneza 4 că ucigaşul Cain s-ar fi rugat
vreodată lui Dumnezeu. În schimb oamenii evlavioşi născuţi
prin Set, înlocuitorul primului martir Abel, au început
să se roage Domnului. Deci Geneza este şi cartea începutului
vieţii de rugăciune prin care oamenii neprihăniţi ţineau
legătura cu Dumnezeu pentru a-şi păstra calea dreaptă
într-o lume răzvrătită şi neascultătoare. Important este
ca noi credincioşii să continuăm zi de zi această viaţă
de rugăciune. În cadrul vieţii de ucenicie creştină
rugăciunea este pe primul loc. Ea ne ajută să punem trupul
şi sufletul nostru sub controlul duhului. Doar astfel putem
urma zi de zi călăuzirea Duhului Sfânt. Prin profetul Ţefania
Dumnezeu, care cunoaşte nevoile spirituale ale oamenilor, le dă asigurări celor care vor supravieţui marelui necaz
din vremurile de apoi că vor fi primiţi în audienţă prin
disciplina rugăciunii: „Atunci voi da popoarelor buze curate
ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească
într-un gând.” (Ţefania 3.9)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/193909/inceputul-istoriei-rugaciunii