Ştiind că toate-n lume au un scop

Şi un destin trasat de Tine,

Mă-ntreb, „Din încercările de azi,

Ce Îţi doreşti să-nvăţ pe mâine?”


Când viaţa are gust de pălămidă

Şi norii grei întunecă cărarea,

Mă-ntreb din nou, „Ce e viaţa?

Sfârşi-voi eu cu bine alergarea?”


Când suferinţele mă năpădesc,

Mă plec cu-amărăciune sub povară.

În piept zvâcneşte răzvătirea

„O suferinţă, cât eşti de amară!”


Când gata sunt să cad în luptă,

Aud cum la ureche îmi şopteşti:

„Tu poţi s-alegi ce faci în suferinţă,

Te răzvrăteşti, sau te smereşti?”


E greu să mă smeresc în agonie,

Când omul vechi mă întărâtă!

Şi-aud din nou: „Dacă asculţi de el,

În luptă vei cădea înfrântă.”


„O, fiica Mea, te vreau învingătoare,

Ţi-am dat autoritate-n lume,

Eu vreau să fii biruitoare

Şi să Îmi lauzi al meu Nume!


Atunci când te smereşti, mă onorezi

Şi Îmi dai slava ce Mi se cuvine,

Iar tu, mai mult te micşorezi

Ca Eu să pot lucra prin tine!”


Da, ştiu că toate-n lume au un rost

Şi un destin trasat de Tine

Şi-Ţi mulţumesc Isus că-n suferinţă,

M-ai învăţat să mă smeresc pe mine!