Harul
Autor: Crina Tif
Album: Izvor de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Te-ai coborât Isuse, din slăvile senine

Tu, Domn al veşniciei în lut Te-ai plămădit

Te-ai coborât gândindu-Te la mine,

Te-ai coborât lăsându-Te dispreţuit


Fără păcat trăit-ai în lumea păcătoasă

Ispitele Isuse, toate le-ai biruit

Dorind să ne faci liberi din starea dureroasă

Isus, ca nimeni altul, Tu legea-ai împlinit


Şi sus pe cruce Doamne, pe oameni ai lăsat,

Să te atârne-n cuie, şi Te-au batjocorit

Dar gura n-ai deschis-o, când Te-au crucificat

Blestemul lumii ai luat, atunci când ai murit.


Venind în lume ai adus cu Tine,

Ceva sublim, un dar nepreţuit

Iar acest dar doar prin credinţă pot obţine

E harul Tău Isuse, că mult Tu m-ai iubit.


Prin harul care l-am primit din cer de sus

Avem noi astăzi mântuire şi iertare,

Prin el sunt socotit neprihănit şi pus

În rândul celor ce-au biruit pe cale.


Dar tot prin har avem şi împuternicire

De-a birui ispite, de-a trece încercări

Am biruinţă-n lupte şi-n împotrivire

Îmi dă puteri în slăbiciuni şi disperări.


Îţi multumesc Isuse, de harul gratuit

Care pe Tine Te-a costat viaţa

Îţi multumesc că pentru mine-ai suferit

Ca eu prin har să pot avea speranţa!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/193982/harul