RUGĂCIUNEA PENTRU O MIREASĂ
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse
Gen. 24.10-14
Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său
şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale
stăpânului său. S-a ridicat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă. Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă şi fetele oamenilor
din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: < > şi care va răspunde: < > să fie aceea
pe care ai rânduit-o Tu pentru robul tău, Isaac! Şi prin
aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”
Rugăciunea lui Eliezer în Mesopotamia, la fântâna lui Nahor, a fost una compatibilă întru-totul cu voia şi planul lui
Dumnezeu care îi promisese lui Avraam că îl va face
”un neam mare”, binecuvântat, cu ”un nume mare” ce va deveni
izvorul binecuvântărilor cereşti pentru omenire. E foarte important să nu adresăm lui Dumnezeu rugăciuni
în virtutea inspiraţiei de moment şi a dorinţelor noastre
capricioase, ci să ţintim prin acestea promisiunile Domnului. Înainte de a-şi trimite robul său în misiunea căutării unei
mirese pentru Isaac, Avraam l-a instruit pe acesta să
acţioneze pe baza revelaţiei divine garantată de îngerul lui
Dumnezeu care-l va însoţi în călătorie. Condiţiile şi
restricţiile erau clare: „Cu niciun chip însă să nu-l duci
acolo pe fiul meu.” (Gen. 24.8b) În Noul Testament tinerilor
care sunt în pragul căsătoriei li se cere în mod imperativ
să se căsătorească cu cine doresc, dar ”în Domnul”. Este imperios necesar ca mirii creştini să aparţină în
exclusivitate poporului lui Dumnezeu. Grija lui Avraam
pentru căsătoria lui Isaac este o pildă vrednică de urmat
de toţi părinţii creştini din Biserică: cu rugăciuni şi
sfaturi înţelepte ce transpar cu claritate din naraţiunile
Scripturii, cum este cazul de faţă, şi nu în ultimul rând, prin exemplul personal al părinţilor. Dumnezeu a mărturisit
despre părintele Avraam următoarele: ”Să ascund Eu oare de
Avraam ce am să fac? ... Căci Avraam va ajunge negreşit
un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate
toate popoarele pământului. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are
să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină
Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca
astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”... (Gen. 18.17-19) Aceleaşi principii sunt valabile şi pentru
familia creştină. Să păşim, deci, pe calea ascultării cu multă
rugăciune, aşa cum a făcut Eliezer, robul lui Avraam, şi vom avea în mod sigur sorţi de izbândă în călătoria noastră
către Patria cerească unde vom fi veşnic cu Domnul Isus Hristos.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/194042/rugaciunea-pentru-o-mireasa