Gen. 24.10-14 Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a ridicat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă. Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: < > şi care va răspunde: < > să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.” Rugăciunea lui Eliezer în Mesopotamia, la fântâna lui Nahor, a fost una compatibilă întru-totul cu voia şi planul lui Dumnezeu care îi promisese lui Avraam că îl va face ”un neam mare”, binecuvântat, cu ”un nume mare” ce va deveni izvorul binecuvântărilor cereşti pentru omenire. E foarte important să nu adresăm lui Dumnezeu rugăciuni în virtutea inspiraţiei de moment şi a dorinţelor noastre capricioase, ci să ţintim prin acestea promisiunile Domnului. Înainte de a-şi trimite robul său în misiunea căutării unei mirese pentru Isaac, Avraam l-a instruit pe acesta să acţioneze pe baza revelaţiei divine garantată de îngerul lui Dumnezeu care-l va însoţi în călătorie. Condiţiile şi restricţiile erau clare: „Cu niciun chip însă să nu-l duci acolo pe fiul meu.” (Gen. 24.8b) În Noul Testament tinerilor care sunt în pragul căsătoriei li se cere în mod imperativ să se căsătorească cu cine doresc, dar ”în Domnul”. Este imperios necesar ca mirii creştini să aparţină în exclusivitate poporului lui Dumnezeu. Grija lui Avraam pentru căsătoria lui Isaac este o pildă vrednică de urmat de toţi părinţii creştini din Biserică: cu rugăciuni şi sfaturi înţelepte ce transpar cu claritate din naraţiunile Scripturii, cum este cazul de faţă, şi nu în ultimul rând, prin exemplul personal al părinţilor. Dumnezeu a mărturisit despre părintele Avraam următoarele: ”Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? ... Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate popoarele pământului. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”... (Gen. 18.17-19) Aceleaşi principii sunt valabile şi pentru familia creştină. Să păşim, deci, pe calea ascultării cu multă rugăciune, aşa cum a făcut Eliezer, robul lui Avraam, şi vom avea în mod sigur sorţi de izbândă în călătoria noastră către Patria cerească unde vom fi veşnic cu Domnul Isus Hristos.