RUGĂCIUNEA CA UN ANGAJAMENT
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse
Gen. 28.20-22
Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: ”Dacă va fi Dumnezeu
cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac şi
dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care
am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu
şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.”
Suntem tentaţi să atribuim angajamentului lui Iacov, prin rugăciune, un caracter mercantil: îţi dau Doamne zeciuiala
ca Tu să-mi dai binecuvântarea. Dar nu acesta este adevărul
deoarece aici este vorba în primul rând de corectitudinea
şi integritatea celor doi parteneri: Dumnezeu şi omul. Dumnezeu ne-a dat viaţa, integritatea corporală, sănătatea
şi puterea de muncă, familia, ş. a. m. d. Care este datoria
noastră de onoare înaintea Creatorului şi Mântuitorului
nostru? Iacov a sesizat-o foarte bine: ”Îţi voi da a zecea
parte din tot ce-mi vei da.” Să nu uităm că Iacov nu se afla
sub Legea lui Moise. Uneori ne poticnim de faptul că Iacov
introduce în rugăciunea sa expresia ”dacă”. De pildă, în limbajul popular expresia ”cred” poate exprima, e-adevărat îndoială, dar nu neapărat. Cuvântul ”cred”, ca verb biblic, exprimă certitudine absolută, şi anume faptul
că Dumnezeu este absolut corect în relaţiile cu oamenii Săi. Biblia cultivă prin ascultarea noastră caracterul lui Dumnezeu
care este roada Duhului. Deci, oricum am judeca lucrurile, Dumnezeu rămâne credincios în relaţiile cu oamenii Săi
indiferent de perioada istorică în care aceştia au trăit. Astfel binecuvântarea ca rezultat al ascultării şi blestemul
din cauza neascultării omului se confruntă pe scena vieţii
noastre aşteptând alegerea personală. Iacov a făcut această
alegere înaintea călătoriei sale spre Haran. Noi toţi suntem
într-o călătorie plină de riscuri spre Patria cerească, Noul Ierusalim. Dumnezeu ne însoţeşte şi ne ajută atâta vreme
cât ascultăm poruncile Sale şi Îi suntem credincioşi oriunde
ne-am afla. Nu vom fi scutiţi total de necazuri, cum nici Iacov
n-a fost scutit. Dar în toate acestea suntem biruitori prin
purtarea de grijă a harului lui Dumnezeu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/194055/rugaciunea-ca-un-angajament