Gen. 32.9-12 Iacov a zis: ”Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!” Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care le-ai arătat faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu şi iată că acum fac două tabere. Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii. Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.” Cine dintre noi n-ar intra în panică dacă i-ar fi ameninţată în mod direct viaţa şi securitatea sa şi a membrilor familiei sale? ! ... Iacov în această situaţie de maxim pericol face apel la Dumnezeu înainte de a-l întâlni pe Esau, fratele său. Putem desprinde de aici un principiu clar şi folositor: înainte de a ne întâlni cu oameni, prieteni sau duşmani, trebuie să ne întâlnim cu Dumnezeu în rugăciune. Este de asemenea important că Iacov în ruga sa face dovada cunoaşterii exacte a promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Avraam şi Isaac. Observăm faptul că el nu-l numeşte pe Avraam bunic, ci se referă la Avraam folosind acelaşi cuvânt de tată ca şi în cazul lui Isaac. O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că Dumnezeu nu are decât fii, nu şi nepoţi. A cunoaşte promisiunile lui Dumnezeu înseamnă să cunoşti Biblia printr-o relaţie personală mijlocită de Domnul Isus Hristos şi controlată de Duhul Sfânt prin rugăciune. Mulţi cunosc Biblia dar această cunoaştere intelectuală trebuie completată cu pocăinţa în rugăciune aşa cum a făcut Iacov. El a recunoscut în faţa lui Dumnezeu că relaţia sa din trecut cu Esau nu era una normală şi că inima îi era tulburată şi lipsită de pace. Pe de altă parte Dumnezeul lui Avraam şi Isaac a acondus astfel lucrurile încât Iacov să nu poată fugi la nesfârşit de fratele său pe care l-a ofensat cu douăzeci de ani în urmă. Conştiinţa este ambasadorul divin în fiinţa noastră care ne spune imediat în inimă când ceva nu este corect faţă de Dumnezeu şi semeni. Binecuvântările lui Dumnezeu nu ne scutesc de propriile noastre responsabilităţi şi nu sunt neapărat o garanţie a faptului că stăm bine înaintea Domnului şi n-avem nimic de îndreptat. Iacov cere prin rugăciune de la Domnul protecţie pentru sine şi familia sa. Într-adevăr El l-a schimbat pe Esau în atitudinea sa ostilă, dar Dumnezeu, după o întreagă noapte de luptă, a trebuit să-i schimbe lui Iacov atât numele cât şi caracterul său de om înşelător cu fratele său. Tot ca răspuns al rugăciunii sale ”Dumnezeu l-a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în tendon” (Gen. 32.32b). Să binecuvântăm aşadar loviturile Domnului pe care le primim pentru noi şi binele familiei noastre! Domnul Isus Hristos, fiul lui Iacov, a fost lovit pe Golgota din pricina păcatelor noastre şi prin rănile Lui suntem vindecaţi şi mântuiţi pentru totdeauna.