Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare. Ioan 16.13
Pentru a continua în tratarea subiectului privitor la viața în Duhul Sfânt, aș dori să subliniez ce înseamnă cu adevărat Duhul Sfânt pentru mine și cum mi-a influențat El viața. Cunosc pericolul de a te concentra prea mult pe Persoana Duhului Sfânt iar aceia care acordă atenție doar Duhului Sfânt sunt în pericolul de a abuza adevărul.
Experiența mea a început, desigur, odată cu întoarcerea mea la Dumnezeu și a fost consolidată de umplerea mea cu Duhul Sfânt. Totuși, acesta a fost doar începutul. Din acel moment, am început să umblu în părtășie cu Dumnezeu. Vă pot asigura că nu a fost o umblare desăvârșită. Cei care afirmă că au o umblare desăvârșită cu Dumnezeu probabil nu înțeleg Scripturile în această privință.
Faptul că umblarea mea nu este desăvârșită m-a încurajat întotdeauna să apelez la Duhul Sfânt și la călăuzirea și puterea Sa. Desigur, am încercat și eu să fac lucruri prin puterea mea. Entuziasmul meu de a face lucrarea lui Dumnezeu o ia uneori înainte. Și știu că Duhul Sfânt știe acest lucru, și de aceea îngăduie să greșesc, ca să realizez care este poziția Lui în viața mea.
Duhul Sfânt mi-a adus diverse direcții de slujire, de la predicarea în stradă la predicarea în biserici și la conferințe biblice. De asemeni în emisiuni radio, precum și oportunitatea specială de slujire prin intermediul scrierii de cărți. Nu am început-o de la mine însumi să scriu, dar Duhul Sfânt m-a motivat în așa fel încât scrisul a devenit un canal prin care El putea lucra prin mine.
Mărturisesc cu smerenie că în Căutarea lui Dumnezeu, carte scrisă de mine, a fost folosită în moduri în care nu mi-aș fi putut imagina. Sunt uluit de efectul pe care îl are. Sunt eu autorul ei? Ei bine, am fost cel care a lucrat la mașina de scris, dar Duhul Sfânt care a lucrat prin mine, a fost cel care a scris-o. EL MERITĂ TOATĂ LAUDA ȘI CINSTEA!
Așa este și în slujire. În momentul în care Dumnezeu are un instrument care e gata să fie folosit după îndemnurile Duhului Sfânt El va folosi acea persoană pentru gloria Lui, nu spre lauda lor. L-am văzut pe Dumnezeu la lucru în moduri în care nu mi-am imaginat niciodată.
Dacă mi-aș fi planificat viața nu aș fi ajuns unde sunt azi. Slujirea mea a fost o umblare PAS CU PAS CU DUHUL SFÂNT. De multeori El mi-a deschis uși de existența cărora eu nu știam. El a adus în calea mea oprtunități pe care eu niciodată nu le-aș fi putut planifica. Pe de altă parte, ca să fiu deplin sincer. El a închis și câteva uși. La momentul respectiv nu am înțeles de ce, dar, privind în urmă, îmi dau seama de ce și Îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Așadar, doresc să recunosc meritele Duhului Sfânt pentru felul în care a dezvoltat în mine și prin mine o lucrare care, sper, a fost o binecuvântare pentru mulți oameni, dar, mai important, care a dus glorie lui Dumnezeu, Tatăl nostru.
Privind în urmă la viața mea, mă întreb:
CUM DE A FOLOSIT DUMNEZEU PE CINEVA ATÂT DE NEINSTRUIT CA MINE?
Nu am terminat niciodată clasa a opta. Nu am frecventat cursurile vreunui colegiu biblic sau seminar teologic. Am fost cea mai neinstruită persoană pe care Dumnezeu a putut să o aleagă întru cinstea și gloria Sa.
Acest fapt mă conduce la concluzia că Dumnezeu nu alege în funcție de cine suntem noi sau cât de calificați suntem ci mai degrabă pentru cine este El și în funcție de cât Îi permitem noi să facă prin viețile noastre.
Nu pot spune, uitându-mă înapoi, că am realizat multe lucruri datorită educației mele sau datorită experienței mele sau altui lucru. Nu am realizat nimic prin forțele mele proprii. Pe măsură ce-L caut pe Dumnezeu în fiecare zi, cred că El poate face lucruri prin mine care să-I aducă glorie Lui. Numai când voi ajunge dincolo și-L voi vedea pe Domnul Isus față în față, voi înțelege cu adevărat tot ceea ce El ar fi putut să facă prin vaiața mea. Lucrurile la care privesc acum și pe care le apreciez nu vor mai însemna nimic când Îl voi vedea față în față.
În concluzie, mărturisesc încă odată că Duhul Sfânt a influențat profund slujirea mea.