Stai la coadă ca să-ți primești răsplata
Autor: Erwin W. Lutzer
Album: Răsplătirea ta eternă
Categorie: Meditatii

   Len era internat în spital, murind de cancer, când am avut privilegiul de a-i explica Evanghelia, iar el a crezut în Cristos. Pe parcursul celor trei săptămâni de viață care i-au mai rămas, el s-a rugat regulat, a citit Biblia și a fost o binecuvântare pentru cei ce l-au vizitat. Nu îi era teamă de moarte, ci regreta că a așteptat atât de mult pentru a deveni un creștin născut din nou.

   Ce șanse are el să primească vreo răsplată de la Cristos din moment ce lucrările sale au fost atât de puține iar viața lui o asemenea risipă, în cea mai mare parte a ei? Cineva a spus că o convertire pe patul de moarte este aprinderea unei lumânări pentru diavol și suflatul fumului ei în ochii lui Dumnezeu.

   Tâlharul de pe cruce nu a avut deloc șansa de a face fapte bune. Poate că el a murit lăudându-L pe Cristos Cel Care tocmai i-a promis viața veșnică. Lucrul acesta era important, însă în comparație cu o viață întreagă de slujire nu cântărea prea mult. Are oare Dumnezeu o ierarhie a răsplăților cerești așa cum un angajator are o listă cu primele pe care vrea să le dea angajaților merituoși? Suntem oare răsplătiți de El în conformitate cu numărul de zile, ore sau ani în care L-am slujit? Ce se întâmplă în cazul unor tineri creștini care mor în accidente de mașină sau al unor copii care nu au avut deloc șansa de a face fapte bune?

   Cristos a spus o parabolă care a fost deseori răstălmăcită însă eu cred că ne oferă câteva indicii pentru a găsi răspunsul la întrebările pe care tocmai le-am pus. Povestea vorbește despre corectitudinea și generozitatea lui Dumnezeu și despre atitudinea cu care slujim noi. Ea se încheie cu surpriza că CEI DIN URMĂ VOR FI CEI DINTÂI, ȘI CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ. (MATEI 19.23)

   Cristos tocmai a confruntat un tânăr bogat care nu era dispus să admită că are o problemă de lăcomie, așa că El i-a cerut să vândă tot ce avea și să împartă banii printre săraci pentru a avea o comoară în cer. Însă când tânărul a auzit acest lucru, el a plecat întristat, PENTRU CĂ AVEA MULTE BOGĂȚII. (MATEI 19.22)

   Cristos le-a explicat mai târziu ucenicilor că era foarte greu ca un om bogat să intre în Împărăția Cerurilor; într-adevăr, ESTE MAI UȘOR SĂ TREACĂ O CĂMILĂ PRIN URECHEA ACULUI, DECÂT SĂ INTRE UN BOGAT ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU - *v. 24. Petru, binecuvântat fie el, gândindu-se la costurile uceniciei, a pus următoarea întrebare: IATĂ CĂ NOI AM LĂSAT TOT ȘI TE-AM URMAT; CE RĂSPLATĂ VOM AVEA? v. 27. Probabil că și noi am fi avut aceeași întrebare în minte, dar nu am fi avut curajul să întrebăm -Noi ce avem de câștigat de aici? -

   Noi suntem tentați să credem că orice gând la răsplată este unul egocentric. Însă Cristos nu l-a mustrat pe Petru pentru întrebuințarea lui. În fond, și El a fost motivat DE BUCURIA CARE ÎI ERA PUSĂ ÎNAINTE (Evrei 12.2). Așa cum ar fi pe placul Tatălui implică o răsplată, și când dorim să-I fim pe plac lui Cristos ne este promisă o răsplată. Nu este un lucru greșit să încercăm să fim găsiți vrednici de aprobarea Lui.

   Cristos răspunde la întrebarea lui Petru cu o promisiune excepțională:

   Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-ați urmat, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune de domnie, și veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și ori și cine a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde pentru Numele Meu, va primi însutit, și va moșteni viața veșnică. Dar mulți din cei dintâi vor fi cei din urmă, și mulți din cei din urmă vor fi cei dintâi. Matei 19.28-30

   Ce fructificare a unei investiții! Marcu Îl citează pe Cristos spunând că o asemenea persoană va primi înapoi ÎN VEACUL ACESTA, DE O SUTĂ DE ORI MAI MULT: CASE, FRAȚI, SURORI, MAME, COPII ȘI HOLDE, ÎMPREUNĂ CU PRIGONIRI; IAR ÎN VEACUL VIITOR, VIAȚA VEȘNICĂ. Evident că noi putem lua afirmația aceasta literal, din moment ce nimeni nu și-ar dori o sută de frați, surori și mame! Ideea pe care vrea să o transmită Cristos este pur și simplu aceea că răsplătirile din viața aceasta și din cea viitoare vor fi peste măsură de mari față de prețul uceniciei. Cum ți-ar plăcea să poți să-ți depui banii la o bancă cu o dobândă garantată de zece mii la sută?

   Samuel Zwemer, un misionat faimos printre musulmani, și-a pierdut două fiice, de patru și șapte ani într-un răstimp de opt zile. Temperatura urca regulat la 55 grade Celsius în cea mai răcoroasă parte a verandei. Munca lui era în mare parte lipsită de rod și presărată cu multe insatisfacții pentru el și soția lui. Cu toate acestea, după 50 de ani, amintindu-și de această perioadă, el a scris:

   Bucuria copleșitoare a acelei perioade m-a umplut din nou. Aș fi fericit să o iau de la capăt.

   Mulți misionari care și-au lăsat în urmă casa, țara natală și familia mărturisesc în favoarea faptului că bucuria de a-L sluji pe Cristos îi răsplătește pentru sacrificiul lor. Piper scris:

   Dacă renunți la afecțiunea și grija unei mame care-ți este întotdeauna la îndemână, vei primi înapoi de o sută de ori mai multă afecțiune și grijă de la Hristos, care este mereu prezent... Dacă renunți la simțământul DE ACASĂ pe care îl ai în propriul tău cămin, vei primi înapoi de o sută de ori mai multă mângâiere și siguranță din cunoașterea faptului că Domnul nostru posedă fiecare casă și fiecare bucată de pământ, fiecare izvor și fiecare copac de pe pământ.

   Nouă ni se cere să ne refuzăm un bine mai mic pentru un bine mai mare. Pavel era dispus să admită că totul era gunoi în comparație cu cunoașterea lui Cristos. Și o asemenea dedicare va primi o răsplată veșnică.

   Cineva a spus că RĂSPLATA VA FI MULT MAI MARE DECÂT RENUNȚAREA.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/194255/stai-la-coada-ca-sa-ti-primesti-rasplata