Înapoi în camera mea, am tras, înainte de toate, o rundă de meditație. Nu reușeam să înțeleg chiar nimic din cele abia petrecute. Ce se întâmplase? Devenisem un puști, o biată muiere plângăcioasă? De neînchipuit! Așa ceva nu puteam îngădui. Am hotărât, așadar, să mă întorc acolo și în ziua următoare. De data aceasta, voiam să fiu mai puternic. Nu voiam să mai trăiesc încă o rușine precum cea abia trecută! M-am pregătit deci prin și mai multă meditație pentru întâlnirea cu acel cineva sau ceva; nu voiam să mai las încă odată să mă înjosească acea putere necunoscută care deși nu era moartea era totuși mai puternică decât mine. Slăbiciunea din acea zi am pus-o pe seama luării mele prin surprindere. Dimineața următoare am plecat ceva mai devreme în nădejdea că o voi întâlni pe Maica Tereza înainte să înceapă rugile și slujba. Din păcate însă surorile erau deja cufundate în rugă... Silit de împrejurări m-am așezat din nou în spate lângă ușă când bătrâna pe care am recunoscut-o după fața plină de riduri a venit din nou la mine și mi-a pus în mână cartea de rugăciuni. -Atenție! -mi-am spus, de data asta nu se va întâmpla nimic! Eram foarte atent! Dar la ce mi-a folosit? ! ... De îndată ce am pus mâna pe carte a și început cutremurul, lacrimile curgeau fără a le putea stăvili din cea mai adâncă prăpastie a sufletului meu. Pentru a doua oară, întreaga mea lume se prăvălea ca un castel din cărți de joc. Eu! Eu, care credeam că sunt așa de puternic, am fost lovit de o săgeată într-un loc sensibil fără să știu cum, de unde venea săgeata sau unde se afla acel loc. Era foarte dureros! Ce fel de putere stăpânea peste trăirile mele? De ce nu învățasem cum să o subjug? Plângând amarnic și neputincios de a vorbi a trebuit să dispar și de data asta... îmi lipseau pur și simplu, cuvintele... Fiind hotărât să aflu ceea ce căutam a treia zi am plecat la ora patru dimineața, de data asta voiam să fiu sigur că o găsesc pe ea înainte de rugăciuni și slujbă; totuși, scenariul a fost același... a venit bătrâna cu cartea... mai e nevoie să spun mai departe? Pentru a treia oară am plâns necontenit până la sfârșitul slujbei. Într-un fel, nu mai eram pe lumea aceasta, eram prins într-un spațiu fermecat. Neputincios și fără de sprijin eram purtat prin încăpere... îmi venea să urlu, simțeam că înnebunesc! Poate că au fost tocmai strigătele mele mute cele care au arătat că nu puteam îndura mai mult. Nu, și bătrâna mea vecină părea să fi văzut îndeajuns pentru a nu dori să se uite mai mult la suferința mea. Când am vrut să-i înapoiez cartea și să dispar, m-a prins cu putere de încheietura mâinii și s-a uitat adânc în ochii mei. Ce ochi mă priveau! Îmi părea că inima îmi va sări din piept. Dintr-o dată, am știut cine e bătrâna... am înțeles de ce oamenii o numeau sfânta: sufletul Micii Tereza răspândea dragoste și căldură încât reușise să topească lacrimile mele până atunci înghețate... Inima mea de piatră se preschimbase din nou acum și aici, pentru un timp într-una omenească. Era o adevărată mamă pentru cei săraci printre care la acel moment mă număram și eu... Era mama mea. Nu avusesem niciodată o mamă, ea era întâia femeie și mamă iar eu eram cel mai sărac dintre săracii Calcuttei. Încă uitându-se plină de dragoste în ochii mei, m-a întrebat mai întâi cum mă cheamă: din cele văzute în ultimile trei zile și-a dat seama că trebuie cercetată pricina prezenței mele acolo. - Ce faci aici, în Calcutta? Pentru un moment am devenit îngâmfatul și cretinul de Klaus. Plin de mândrie voiam să mă impun. Până la urmă, aveam o experiență de necrezut în căutarea adevărului și eram eu însumi un guru. Ca un mare înțelept, am răspuns: -CAUT ADEVĂRUL! Ah, uite, suna bine și eram acum încredințat că sunt vrednic să mă număr printre ucenicii ei preferați. În loc de asta, a început să râdă drăgălaș și deschis și chiar au apărut lacrimi de râs în ochii ei de parcă nu ar fi auzit niciodată o prostie mai mare... în loc să-mi răspundă, m-a cuprins în brațe și mi-a spus încă râzând: - Pentru asta nu trebuia să vii în Calcutta! Încă mă mai ținea în brațe când, mi-a bătut cu vârful degetelor pe inimă și mi-a spus: - AICI ÎNLĂUNTRU TREBUIE SĂ CAUȚI! AICI ESTE ADEVĂRUL! Ce vezi acolo în față pe masă, ca tabernacol, nu e altceva decât un alt semn pentru ceea ce este înăuntru, în inima ta. INIMA TA ESTE TABERNACULUL!