Deut. 3.23-29 În vremea aceea, m-am rugat Domnului şi am zis: „Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău măreţia Ta şi mâna Ta cea puternică; căci cine este dumnezeul acela, în cer şi pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere ca a Ta? Lasă-mă, Te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!” Dar Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră şi nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta. Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi şi spre răsărit şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta. Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l şi îmbărbătează-l; căci el va merge înaintea poporului acesta şi-l va pune în stăpânirea ţării pe care o vei vedea.” Şi am rămas astfel în vale, în dreptul Bet-Peorului.

Omului care a stat cu Dumnezeu pe munte 40 de zile şi 40 de nopţi, şi de care Dumnezeu s-a folosit să pedepsească pe egipteni şi zeii lor prin cele zece urgii, i se refuză acum cererea de a intra în Canaan. El păcătuise la Masa şi Meriba, împreună cu Aaron, şi Dumnezeu i-a sancţionat pe amândoi cu neintrarea în Ţara promisă. Aaron murise deja, iar Moise i-a făcut Domnului această cerere care i-a fost respinsă. Totuşi Dumnezeu i-a permis să urce pe un vârf de munte şi să privească Ţara sfântă în cele patru puncte cardinale. Ca să-i îndulcească amarul lui Moise Dumnezeu pune lângă această cerere respinsă şi o facilitate a „privirii de departe”. Aceasta poate fi considerată o definiţie plastică a credinţei, aşa cum declară scriitorul Epistolei către Evrei, în capitolul 11, versetul 13: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi primit lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ”. E de preferat să primim sancţiunea lui Dumnezeu atunci când o rugăciune ne este respinsă, decât să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu, cum a făcut regele Saul făcând apel la o vrăjitoare pentru că Domnul n-a mai răspuns apelului său. Credinţa este tot credinţă şi atunci când Dumnezeu ne spune „Nu!” şi atunci când El îngăduie, prin voia Sa, chiar suferinţe în viaţa noastră şi nu intervine de loc să ne salveze în chip miraculos. Găsim astfel de exemple în Evrei 11.36-40. Închei cu exemplul celor trei tineri evrei a căror credinţă în Dumnezeu nu era legată neapărat de intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu de salvare din focul acela. Grija lor de bază era să nu păcătuiască împotriva lui Iehova închinându-se idolului împăratului. Dumnezeu să ne păstreze curaţi în această lume apostată şi plină de idoli.