RUGĂCIUNE CĂTRE DUMNEZEUL ÎNĂLŢAT ŞI TOTUŞI ATÂT DE APROAPE
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

Deut. 4.1-9 Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le pentru ca să trăiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri. Să n-adugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele, ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru aşa cum vi le dau eu. Aţi văzut cu ochii voştri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor. Domnul Dumnezeul tău a nimicit din mijlocul tău pe toţi aceia care se duseseră după Baal-Peor. Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi. Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Cu adevărat acest neam mare este un popor înţelept şi priceput!” Care este, într-adevăr, poporul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru, oridecâteori Îl chemăm? Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată Legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din minte; fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.

Moise stă de vorbă cu generaţia evreilor care aveau să se bucure de harul intrării în Ţara promisă. El îşi compară poporul şi legile lui Iehova cu celelalte naţiuni care sunt departe de standardele lui Israel. Ce-i face deosebiţi pe evrei de ceilalţi oameni? În primul rând prin revelaţia Legii, dată prin Moise, pe muntele Sinai. Aceasta trebuie păstrată şi respectată cu sfinţenie încât doar aşa ei se vor bucura de stimă internaţională dobândind multă înţelepciune şi pricepere în toate domeniile vieţii sociale, economice şi religioase. Moise le mai spune celor care erau pregătiţi să intre în noua lor ţară că nu numai aceasta era aproape de ei, ci şi Dumnezeul care i-a condus până acolo este aproape datorită rugăciunii celor ce Îl cheamă pe El oridecâteori este nevoie. Cu alte cuvinte Iehova este un Dumnezeu viu şi atotputernic care răspunde rugăciunii poporului Său. Această dimensiune a rugăciunii completează măreţia poporului ales care nu este mare din punct de vedere statistic, ci datorită relaţiei cu un Dumnezeu viu şi unic în univers. Moise mai pune accent şi pe dreptatea legilor lui Dumnezeu care vorbesc de caracterul Său desăvârşit în care poţi avea deplină încredere. În finalul textului citat mai sus Moise îşi provoacă elevii şi studenţii din faţa sa la veghere, ca nu cumva uitarea acestor valori ce definesc relaţia lor cu Dumnezeu să le aducă prejudicii grave în viitor şi ei să nu poată preda mai departe copiilor lor şi posterităţii, în general, tezaurul Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să multiplicăm şi noi în viaţa altora, ce aparţin familiilor şi bisericilor noastre, principiile trăirii unei vieţi sfinte bazată pe ascultarea Bibliei.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/194356/rugaciune-catre-dumnezeul-inaltat-si-totusi-atat-de-aproape