Iov 1.20-22 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a ras capul. Apoi aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” În toate acestea Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.

După ce Iov şi-a pierdut averea şi copiii s-a resemnat închinându-se înaintea lui Dumnezeu cu memorabilele cuvinte: „Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” La o astfel de reacţie probabil că diavolul a rămas şocat, dar a găsit imediat o altă abordare: „Omul dă tot ce are pentru pielea lui.” Astfel acuzatorul Îi cere lui Dumnezeu să-i permită să se atingă de sănătatea trupească a lui Iov. Şi i-a umplut trupul cu nişte infecţii ale pielii care prin mirosul lor urât l-au făcut de nesuportat în faţa nevestei lui. Aceasta i-a dat o soluţie care venea clar din gândirea lui Satan: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” Iov însă era de altă părere: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! Primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” Răul peste Iov venea, de fapt, de la Satan, dar Dumnezeu şi-a asumat riscul acesta să-i permită vrăjmaşului să-şi ducă la îndeplinire planurile sale mârşave. După această reţetă suferă în lume toţi creştinii care-l urmează pe Hristos în ultimele 20 de veacuri şi mai bine. Răspunsul la întrebarea: „De ce suferă în lume cel neprihănit?” îl vom afla atunci când Mielul lui Dumnezeu, care a fost răstignit pe cruce, Se va întoarce în gloria Sa eternă pentru a-Şi instaura Împărăţia. Atunci îl va arunca pe vechiul şarpe în adânc pentru o mie de ani. Noi în schimb suntem chemaţi să ne înarmăm cu toate armele luminii ca să ţinem piept luptelor în care suferim pentru onoarea lui Dumnezeu. Nu există nicio soluţie ca să putem eluda această suferinţă, aşa cum gândea soţia lui Iov. Să-L binecuvântăm, aşadar, pe Domnul în orice împrejurare. Să-I multumim pentru toate lucrurile ştiind că „suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi.” (Rom. 8.18)