Iov 10.1-7 M-am dezgustat de viaţă. Voi da drum slobod plângerii mele; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu. Eu zic lui Dumnezeu: „Nu mă condamna! Arată-mi pentru ce te cerţi cu mine! Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi? Oare ai ochi de carne sau vezi cum vede un om? Zilele Tale sunt ca zilele omului şi anii Tăi ca anii lui, ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu, când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta!

Din punct de vedere strict omenesc suferinţa lui Iov părea o mare nedreptate, şi cred că în sensul acesta nu era nici prima, nici ultima nedreptate a lumii de atunci şi până în vremea noastră. Dezgustarea de viaţă a unui om bolnav este ceva normal şi uşor de explicat. Rugăciunea în acest caz este una extraordinară. E mai uşor să te rogi pentru cei ce trec prin suferinţă, dar este mult mai greu şi cu totul diferit atunci când tu însuţi treci prin suferinţă, şi mai ales când treci printr-o suferinţă pe care n-o poţi explica. Raţiunea celui bolnav aşteaptă o explicaţie de la Dumnezeu. Dumnezeu nu-i răspunde acum lui Iov în felul în care el doreşte acest lucru. Dumnezeu îi va vorbi la finalul cărţii atunci când suferinţa modelatoare îşi va fi făcut lucrarea. Ştim că Dumnezeu are ultimul cuvânt atât în istoria poporului Său, cât şi în viaţa fiecărui credincios în parte. În realitate Iov nu era condamnat, ci doar încercat de Dumnezeu, prin intermediul Satanei. Fiecare din cei doi protagonişti are un scop diferit faţă de Iov: Dumnezeu să scoată zgura din el păstrându-i aurul credinţei, Satan să-şi dovedească teoria falsă că Iov este un credincios oportunist care profită de bunătatea şi binecuvântările lui Dumnezeu. În rugăciunea sa sinceră, dar neobişnuită, Iov fără să-şi dea seama punea loviturile de la Satan în seama lui Dumnezeu: cearta, chinul, dispreţul, timp în care cei răi sunt lăsaţi în pace de ciudata bunăvoinţă a lui Dumnezeu. Iov se întreabă: „Cum se poate aşa ceva?” Versetele de mai sus, extrase din rugăciunea lui Iov, ne mai arată un adevăr biblic cutremurător, şi anume că, cei răi, chiar dacă o duc bine aici pe pământ o vreme, va veni şi pentru ei ceasul judecăţii despre care Biblia spune: „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor!” (Evr. 12.29) şi „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului cel viu.” (Evr. 10.31)