RUGĂCIUNE PENTRU REFLECTAREA REALITĂŢILOR STRÂMBE DPDV MORAL
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

Iov 21.13-34 Îşi petrec zilele în fericire şi se coboară într-o clipă în Locuinţa morţilor. Şi totuşi Îi spun lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi. Nu vrem să cunoaştem căile Tale. Ce este Cel Atotputernic ca să-I slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?” Ce! , oare nu sunt ei în stăpânirea fericirii? Departe de mine sfatul celor răi! Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri, în mânia Lui, să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej. Pentru fiii săi păstrează Dumnezeu nelegiuirea lui; îl pedepseşte şi el o va şti; ochii lui vor vedea nimicirea şi el va bea mânia Celui Atotputernic. Căci, ce-i pasă lui ce va fi cu casa lui după el, când numărul lunilor i s-a împlinit? Oare pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte, pe El, care judecă pe cei înălţaţi? Unul moare în mijlocul propăşirii, tihnit şi în pace, cu coapsele încărcate de grăsime şi măduva oaselor plină de suc. Altul moare cu amărăciunea în suflet şi nu a mâncat niciodată din bine; şi amândoi adorm în ţărână, amândoi sunt mâncaţi de viermi. Ştiu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăţi nedrepte rostiţi asupra mea. Voi ziceţi: „Unde este casa asupritorului? Unde este cortul în care locuiau cei răi?” Dar ce! N-aţi întrebat pe călători şi nu ştiţi ce istorisesc ei? Că cel rău este cruţat pentru ziua nenorocirii. Ei sunt conduşi spre ziua mâniei. Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui? Cine îi răsplăteşte tot ce a făcut? Este dus la groapă şi i se pune o strajă la mormânt. Bulgării din vale îi sunt mai uşori, căci toţi oamenii merg în rând după el; şi o mulţime sunt cei dinaintea lui. Pentru ce, dar, îmi daţi mângâieri deşarte? Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?

Prietenii lui Iov îi fac acestuia o caracterizare în care el nu se recunoaşte deloc. Textul pe care l-am citat mai sus este o descriere sumară a mentalităţii şi psihologiei celui rău care în viaţa sa nu are nevoie de Dumnezeu, deoarece nu-i lipseşte nimic din punct de vedere material şi se consideră fericit. De aceea I se adresează cu trufie lui Dumnezeu prin cuvinte lipsite de respect şi bună cuviinţă: „Pleacă de la noi!” Alegerea fiecăruia dintre noi nu ne scuteşte de consecinţele acesteia, mai ales când e vorba de relaţia cu Dumnezeu. Fericirea vieţii pământeşti este trecătoare ca roua de pe flori. Vine o zi când ni se stinge candela taman în timpul nopţii, bogăţia se duce şi rămânem săraci, ne încearcă tot felul de dureri trupeşti şi sufleteşti, şi suntem gata să stăm faţă în faţă cu mânia lui Dumnezeu căruia I-am ţinut mereu uşa inimii închisă. Astfel judecata lui Dumnezeu este inevitabilă, mai devreme sau mai târziu. Iov le spune prietenilor săi care îl acuzau pe nedrept că Dumnezeu nu are nevoie de consilieri care să-I spună ce are de făcut. Iov constată că niciun om, fie bun, fie rău, fie sărac, fie bogat, nu trăieşte veşnic pe pământ, ci până la urmă îşi va vedea moartea în faţa lui. Noi trebuie să înţelegem că viziunea lui Iov cu privire la sfârşitul vieţii este tributară revelaţiei lui Dumnezeu din Vechiul Testament, în care binecuvântările şi prosperitatea şi fericirea erau mai cu seamă legate de viaţa pământească. În faţa morţii toţi oamenii sunt egali, aşa cum susţine şi regele Solomon în cartea Eclesiastului, dar îşi limitează concluziile sale la sfera numită de el "sub soarele acestui pământ”. Ori în Noul Testament Domnul Isus Hristos ne spune că este o diferenţă majoră şi clară dintre moartea celui rău şi moartea celui neprihănit. Primul merge în hades sau Locuinţa morţilor, al doilea, cel neprihănit, va ajunge în rai, sau în „sânul lui Avraam”. Într-adevăr, aşa cum spunea Iov, în aceste condiţii nu mai rămâne nimic din viclenia înţelepţilor acestei lumi care vor sta şi ei odată în faţa Judecătorului suprem.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/194587/rugaciune-pentru-reflectarea-realitatilor-strambe-dpdv-moral