2 Sam. 7.18b-29 „Cine sunt eu, Doamne Dumnezelule, şi ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt? Şi încă atât este puţin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbeşti despre casa robului Tău şi în viitor. Şi binevoieşti să înveţi pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule! Ce Ţi-ar putea spune David mai mult? Tu cunoşti pe robul Tău, Doamne Dumnezeule! După cuvântul Tău şi după inima Ta, Tu ai făcut aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău! Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu în afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, popoare şi pe dumnezeii lor? Tu ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe veci; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui şi lucrează după cuvântul Tău. Slăvit să fie Numele Tău în veci şi să se zică: „Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel.” Şi casa robului Tău David să rămână înaintea Ta! Căci Tu Însuţi, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău, zicând: „Eu îţi voi întemeia o casă!” De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ţi facă această rugăciune. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu şi cuvintele Tale sunt adevăr, şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău. Binecuvântează, dar, casa robului Tău, ca să dăinuiască pe veci înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, şi, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe veci.”

Rugăciunea lui David pentru casa şi regatul său izvorăşte din promisiunea lui Dumnezeu. David i-a promis lui Dumnezeu zidirea unei case, dar în replică, Cel Sfânt îi spune lui David că El îi va zidi o casă, o dinastie veşnică. Fiind copleşit de frumuseţea şi grandoarea acestei neaşteptate promisiuni David se smereşte pe sine înaintea lui Dumnezeu şi, în final, cere ca Dumnezeu să împlinească pentru poporul Israel cuvintele promisiunii. Psalmistul David proclamă în ruga de adorare unicitatea, mărimea şi veşnicia lui Dumnezeu, precum şi suveranitatea Sa în alegerea poporului Israel. El trece în revistă minunile şi semnele extraordinare pe care Dumnezeu le-a făcut în Egipt ca să-Şi răscumpere poporul din robie şi să facă din el naţiunea mesianică model. Lecţia din această rugăciune a regelui David este că, pornind de la promisiunile Scripturii, şi noi creştinii de astăzi trebuie să venim cu insistenţă înaintea Domnului şi să cerem împlinirea lor în ce ne priveşte. Dumnezeu pur şi simplu nu va împlini în dreptul nostru promisiunile Bibliei dacă noi stăm nepăsători şi nu ne rugăm deloc cu scopul acesta. În acest sens Domnul Isus spunea ucenicilor Săi: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”