RUGĂCIUNE PENTRU VINDECAREA MÂINII LUI IEROBOAM
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

1 Regi 13.1-6 Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimis de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie. El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului, şi a zis: „Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că se va naşte un fiu casei lui David, numele lui va fi Iosia; el va înjunghia pe tine pe preoţii înălţimilor, care ard tămâie pe tine, şi pe tine se vor arde oseminte omeneşti!” Şi în aceeaşi zi a dat un semn, zicând: „Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: altarul se va despica şi cenuşa de pe el se va vărsa.” Când a auzit împăratul cuvântul pe care-l rostise omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mâna de pe altar, zicând: „Prindeţi-l!” Şi mâna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s-a uscat şi n-a putut s-o mai întoarcă înapoi. Altarul s-a despicat şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvântul Domnului. Atunci împăratul a luat cuvântul şi a zis omului lui Dumnezeu: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău şi cere-I să-mi pot trage mâna înapoi.” Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mâna, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte.

În contrast cu tot ce făcuse idolatrul rege Ieroboam, în împărăţia de nord a celor zece seminţii, Dumnezeu a trimis din Iuda, la Betel, un proroc cu un mesaj dramatic care prevestea falimentul idolatriei. Împăratul era la altar şi a auzit pedeapsa pe care o pregătea Dumnezeu pentru cei care Îl părăsiseră, închinându-se idolilor. Altarul s-a despicat iar mâna lui Ieroboam s-a uscat pe loc în momentul când a dat ordin oamenilor săi să-l aresteze pe proroc. Erau clipe dramatice de o mare încărcătură emoţională. Mesajul nu era general şi interpretabil, ci dimpotrivă era însoţit de informaţii concrete cu privire la viitorul împărat numit Iosia, din casa lui David, care prin reforma lui va mătura toată idolatria lui Ieroboam din Israel. Cele două semne împlinite la clipa ochiului, - despicarea altarului şi paralizarea mâinii împăratului -, dovedesc cu prisosinţă că mesajul prorocului din Iuda venea de la Dumnezeu. Ieroboam, cel lovit de Dumnezeu pentru că l-a respins pe proroc şi mesajul său, până la urmă îi cere îndurare solului din Iuda, iar acesta capitulează în mod ciudat, în favoarea lui Ieroboam şi se roagă pentru el. Dumnezeu îi mai dă o şansă acestui rege rău şi-l vindecă la rugăciunea prorocului. Ce a făcut prorocul anonim din Iuda, din spirit de compasiune, nu este un lucru pe care l-ar face cu uşurinţă oricare dintre noi. Minunile negative pe care le face Dumnezeu pentru pedepsirea celor păcătoşi nu intră nicidecum în raza sferei noastre omeneşti de răzbunare. Dumnezeu îşi limitează mânia şi-i mai dă celui vinovat o şansă de îndreptare, chiar şi atunci când El ştie că persoana respectivă o va irosi în nepăsare şi indiferenţă. Mai mult, când prorocul din Iuda nu-L va asculta pe Dumnezeu până la capăt, el va suporta rigoarea pedepsei divine fiind omorât de un leu. Deci, atenţie, cui i se dă mult, i se cere mult.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/194711/rugaciune-pentru-vindecarea-mainii-lui-ieroboam