1 Regi 18.36-40 În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu şi să le întorci astfel inima spre bine!” Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” „Puneţi mâna pe prorocii lui Baal”, le-a zis Ilie, „niciunul să nu scape!” Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison şi i-a înjunghiat acolo.

Pe muntele Carmel, care înseamnă „grădină”, Dumnezeu Şi-a apărat onoarea Sa în faţa profeţilor lui Baal, prin rugăciunea profetului Ilie şi a jertfei pe care el a adus-o fără să pună foc peste aceasta. Focul trebuia să vină din cer, şi acesta era simbolul Duhului Sfânt care poate să aprindă inimile adevăraţilor închinători ai lui Iehova. Dar atenţie, acelaşi foc le-a adus în acelaşi timp moarte falşilor profeţi ai lui Baal. După ce a pregătit altarul şi toate cele necesare pentru aducerea jertfei, după ce profeţii lui Baal şi-au adus şi ei jertfa lor, dar nu s-a auzit niciun răspuns ca venind de la zeul acela, supranumit şi „zeul ploilor”, în liniştea serii şi prin puterea credinţei şi a Duhului Sfânt, Ilie adresează lui Dumnezeu o scurtă rugăciune. Era o rugăciune plină de miez, de adevăr şi de putere prin care era mai întâi glorificat Dumnezeul celor dintâi patriarhi ai poporului ales: Avraam, Isaac şi Israel. Un întreg popor aştepta verdictul cu sufletul la gură. Nu se auzea decât glasul clar şi hotărât al profetului care nu cerea decât trei lucruri importante: poporul să-L recunoască pe Iehova, să-l confirme pe profet ca om al lui Dumnezeu şi să urmeze din acea zi calea binelui abandonând idolatria şi falsa credinţă în Baal. Răspunsul divin a fost dat prin focul căzut din cer peste jertfa aceea. Nimeni nu putea pune focul respectiv decât Dumnezeu. Avem în acest episod biblic un model de trezire spirituală, de întoarcere de la păcat la neprihănire şi de la întunericul idolatriei la Dumnezeul lui Israel. Mai întâi Ilie a dres altarul Domnului care fusese dărâmat, apoi a făcut pregătirile jertfei, apoi s-a rugat şi Dumnezeu a primit jertfa pe care focul ceresc a mistuit-o. Oamenii prezenţi la faţa locului L-au recunoscut pe Dumnezeu şi i-au condamnat la moarte pe profeţii lui Baal cum prevedea Legea lui Moise. Acest ultim amănunt este inaplicabil în Noul Testament deoarece Hristos este împlinirea Legii şi numai Dumnezeu, prin organele abilitate ale societăţii civile poate lua viaţa în cazuri cu totul speciale. Dumnezeu nu doreşte moartea spirituală şi veşnică a păcătosului, ci vrea şi aşteaptă ca acesta să se întoarcă la El, prin pocăinţă şi credinţa în Isus Hristos.