Marcu 6.30-31 Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau timp nici să mănânce.
Textul acesta ne propune o evaluare atentă a muncii noastre din lucrarea Evangheliei în prezenţa lui Isus. Nu contează cantitatea, ci calitatea lucrării precum şi părtăşia odihnitoare în Domnul. El nu aşteaptă auto-mulţumirea, ca în cazul îngerului Bisericii din Laodiceea, ci doreşte să-L căutăm sincer şi cu toată inima în rugăciune. Domnul nu le-a sugerat în mod sigur ucenicilor Săi lucrul până la epuizare, ci i-a invitat în mod prietenos, cu un glas patern. să se odihnească în pustiu scuturându-se de orice grijă stresantă. Să lăsăm, deci, rezultatele muncii noastre în mâna Domnului ştiind că El Se va îngriji de viaţă şi familii, cu condiţia ca şi noi să căutăm neprihănirea şi Împărăţia Sa. Textul ne spune că mulţi vin şi se duc, dar Domnul rămâne tot timpul cu noi ca Scut şi Călăuză prin Duhul Sfânt. Învăţăm tot timpul din experienţele altora, dar cel mai mult din părtăşia cu Domnul Isus, în Cuvântul Evangheliei. Era vorba că ucenicii Domnului, în râvna lor pentru misiune, neglijau până şi mâncarea pentru trup. Noi să nu neglijăm mâncarea pentru suflet şi să ne întărim „în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Ef. 6.10).