S-a născut pe acest pământ Pruncul sfânt, numit Isus!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ținta mea este Hristos!
Categorie: Nașterea Mântuitorului
S-a născut pe acest pământ,
Pruncul sfânt, numit Isus
Cei trei magi, privind la stea,
La Betleem au ajuns;
Nu i-a condus nimenea,
Numai steaua cea de sus.
Aici, Pruncul L-au aflat;
Între dobitoace sta,
De îngeri era vegheat,
De tatăl și mama Sa
În fața Lui au ajuns
Și smeriți s-au închinat,
Daruri de preț I-au adus
Ca și unui Împărat
Cu nesaț ei Îl priveau
C-o teamă dumnezeiască,
Și nu se mai săturau
Să se-nchine, să-L slăvească.
Daruri multe I-au adus,
Tot ce mai de preț aveau.
La picioare I Le-au pus
Spre lauda Lui, cântau.
Bucurie acum era
Și în cer și pe pământ.
Oameni și îngeri cântau
Pruncului cel mic și sfânt.
Cei prezenți s-au minunat
De toate câte-au văzut
Și în gând s-au întrebat:
Cum de acest Prunc S-a născut?
Cum de acolo-n sărăcie,
S-a născut un Fiu preasfânt?
Ce înseamnă, ce-o să fie,
Ce va fi cu acest pământ?
Magii cei din răsărit
Proorociile știau.
De departe au venit,
L-au văzut și acum plecau.
Fericiți că L-au găsit,
Cale-ntoarsă au făcut
Și spre casă au pornit;
Altă cale au străbătut.
Irod i-a tot așteptat
Dar, la urmă a înțeles
Căci magii n-au ascultat
Și altă cale au ales...
Copiii mici sub doi ani,
Toți au fost executați.
Soldații răi și tirani
Au distrus mame și tați.
Plâns și jale se auzea
Așa cum s-a proorocit
Căci mamele își plângeau
Copiii ce le-au pierit...
Cetatea era în jale
De crimele săvârșite,
Iar necazul era mare:
Mamele erau sfârșite...
Pruncul cel sfânt a scăpat
Căci un înger a venit,
Pe părinți i-a înștiințat
Ce Irod a poruncit.
Spre Egipt s-au îndreptat
Așa cum îngeru-a spus
De la moarte a fost salvat
Pruncul sfânt, numit Isus.
Doar când Irod a murit
A venit în vis de noapte
Un înger ce le-a vestit
Să se-ndrepte-n altă parte.
În Nazaret au ajuns
Și aici s-au stabilit,
Poruncilor s-au supus
Cum îngerul le-a vorbit!
Amin
Câmpia Turzii, 20 decembrie 2019
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/194772/s-a-nascut-pe-acest-pamant-pruncul-sfant-numit-isus