Mat. 9.18-19 Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii. I s-a închinat şi I-a zis: „Fiica mea adineauri a murit, dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea şi va învia.” Isus S-a ridicat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui.

Un apel scurt şi clar pentru un scop precis: învierea unei fetiţe care murise. La început fusese în acea casă bucuria naşterii. Când a crescut mai mare fetiţa ea devenise delectarea şi fericirea familiei. Dar o boală nemiloasă, nu după multe zile, i-a secerat firul vieţii. Tatăl ei Iair auzise de semnele şi vindecările pe care le făcea în popor Isus din Nazaretul Galileii. De aceea s-a dus să-L caute. „Prea târziu”, au spus unii, pentru că fetiţa murise deja. Dar aceştia nu ştiau că Isus este chiar Învierea şi Viaţa. Credinţa în vindecarea lui Isus este înrudită cu credinţa învierii. Mâinile Domnului Isus întinse peste trupul rece şi inert al fetiţei aveau putere s-o readucă la viaţă. Firul vieţii întrerupt de efectul morţii fizice trebuia reînnodat. Şi Domnul Isus a făcut acest lucru printr-un singur cuvânt: „Fetiţo, scoală-te îţi spun!” Nu era o rugăminte, ci o poruncă dumnezeiască. Credinţa lui Iair a fost onorată şi Numele Tatălui ceresc proslăvit. „Daţi-i să mănânce!”, le-a spus Domnul Isus părinţilor. Ei au încercat lucrul acesta şi înainte ca fata lor să moară, dar ea nu putea să mănânce nimic atunci. Acum însă lucrurile s-au schimbat complet. Sănătatea trupului ei a fost pe deplin restaurată. Minunea învierii a adus iarăşi bucuria şi speranţa în Mesia pentru casa aceea în care a intrat Mântuitorul. Să-I deschidem şi noi casa inimii. El poate alunga durerile şi dezamăgirile noastre. Vom primi o nouă perspectivă cu privire la viaţă şi moarte, o lumină a vieţii veşnice care nu se va stinge niciodată. Aleluia!